Emoţiile unui accident dau palpitaţii majorităţii şoferilor, mai ales dacă, neavând pregătire juridică, le e greu să se orienteze în cazul unui eveniment rutier. A fost premiza de la care a pornit avocatul orădean Mircea Ursuţa, care a lansat, marţi, Ghidul Şoferului, o carte ce oferă sfaturi practice, menite să îi scoată pe conducătorii auto şi nu numai din impas.

Pe înţelesul tuturor

Lansarea a fost făcută marţi, în sala mare a Prefecturii, în cadrul unei dezbateri pe teme rutiere la care au participat aproximativ 70 de studenţi, reprezentanţi ai unor instituţii, şcoli de şoferi, avocaţi, notari sau pur şi simplu cetăţeni interesaţi de subiect.

"Cartea aceasta se adresează atât participanţilor la trafic, cât şi celor care au grijă să se respecte regulile în trafic, pentru că poate fi privită şi prin prisma poliţistului rutier, care se perfecţionează, învaţă să nu greşească în raport cu cel pe care îl opreşte în trafic. Ghidul îi învaţă pe fiecare, astfel încât cei doi să trăiască în armonie", a spus comisarul şef Dorin Sava, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Bihor.

Întins pe 167 de pagini, ghidul a apărut recent la editurile Universul Juridic şi Wolters Klufer şi e alcătuit pe înţelesul tututor şi cu sfaturi, fie că şoferul a încasat o simplă amendă, fie că a fost implicat în accident cu victime ori a provocat sau a căzut victimă unei simple tamponări. În el, avocatul Mircea Ursuţa a tratat probleme de genul cum se poate contesta o sancţiune, dar şi cum se pot obţine despăgubirile în caz de accidente.

"Lucrarea este extrem de utilitaristă, într-o lume în care punem mâna pe carte din ce în ce mai puţin şi citim selectiv. Cartea este utilă mai ales pentru tineri. E tonică, nu te plictiseşte, e interesantă", a spus consultantul în afaceri Dacian Palladi.

În vreme ce în Codul Rutier şi alte normative, modificate periodic, informaţiile sunt greoi de găsit, Ghidul şoferului a fost gândit ca o lucrare practică, pe care şoferii să o ţină în torpedou şi să găsească repede în ea o informaţie atunci când au nevoie. "În primul rând nu e o carte de Drept. Am încercat să transpunem legislaţia la un nivel cât mai simplu, astfel încât oricine o deschide să priceapă ce scrie în ea", a precizat autorul Mircea Ursuţa.

"Biblia" şoferului

Cartea cuprinde şi harta indicatoarelor rutiere şi inclusiv un rezumat al Proiectului de modificare a Codului Rutier, actualizat la 22 octombrie 2013, respectiv cele mai uzuale întrebări şi răspunsuri. În plus, şoferii pot găsi şi exemple din practica folosită la nivel de instanţe, care nu se găseşte scrisă în nicio lege sau regulament, şi există şi un capitol cu documente în format orientativ.

"Sunt multe întrebări şi răspunsuri. De exemplu: nu scrie nicăieri, dar, până la 0,09 la mie alcool în aerul expirat, poliţia rutieră nu solicită recoltarea de probe biologice. Foarte puţină lume ştie, de exemplu, că poliţele de asigurări RCA oferă până la 5 milioane de euro despăgubiri pentru accident. Până la urmă, într-un accident rutier nu plăteşte autorul, ci compania de asigurări. Dacă nu există asigurare, statul are un fond special, dar victima nu rămâne nedespăgubită", a exemplificat Ursuţa.

Deocamdată Ghidul Şoferului poate fi achiziţionat cu 29 de lei atât în benzinăriile OMV, cât şi în reţeaua librăriilor Diverta, la librăria Judecătoriei, în chioşcuri de ziare şi în chioşcurile din mall-uri. În plus, a mai precizat şeful Poliţiei Rutiere, exemplare din el se vor afişa şi la Biroul Tamponări din cadrul SPR, unde se recuperează şi permisele de conducere în caz de suspendare, pe unde trec, zilnic, peste 100 de conducători auto. Cei care vor dori un exemplar vor primi informaţiile de care au nevoie.

La evenimentul de marţi au mai vorbit şi universitarul Cristian Miheş, de la Facultatea de Drept, respectiv preşedinta Asociaţiei Române pentru Promovarea Siguranţei Rutiere, Jari Vanda, care au lăudat autorul pentru iniţiativă şi au pus accent pe rolul prevenţiei în materie rutieră. "Un om prevenit este un om salvat", a spus Jari Vanda.