Pornind de la faptul că mai multe drumuri naţionale, inclusiv DN76, care leagă Oradea de Beiuş, respectiv de Deva, sunt în stare foarte proastă şi pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic, senatorul Gavrilă Ghilea a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că va propune colegilor săi din Senat modificarea a două acte normative, astfel încât drumurile naţionale în stare proastă să fie "declasificate temporar".

"Un drum naţional este clasificat ca "naţional" pentru că are statutul de şosea de interes pentru întreaga ţară, iar accesul autovehiculelor se poate face numai plătind contravaloarea unei taxe numită generic "rovinietă". De multe ori, însă, aternativa unor rute pe drumurile judeţene, aflate în subordinea consiliilor judeţene, oferă condiţii mai bune de trafic şi mai de siguranţă", a arătat senatorul, amintind că taxele de drum sunt substanţiale, pornind de la 28 de euro pentru un autoturism până la peste 1200 de euro pentru un camion de peste 12 tone.

Acesta a precizat că nu este normal ca în România anului 2013 să mai existe, în reţeaua de drumuri naţionale, 260 de kilometri neasfaltate, "doar pietruite" (din totalul de aproximativ 16.000 de kilometri), şi chiar "15 kilometri de drumuri naţionale de pământ". Deşi în Bihor nu avem situaţii de genul acesta, la fel ca în alte locuri din ţară, avem porţiuni pline de gropi, ca de pildă DN76, iar cetăţenii plătesc, pe nedrept, rovinieta, pentru ele.

"Consider că acest fapt s-ar putea reglementa prin declasificarea temporară a acestor drumuri la o categorie inferioară (de drum judeţean), până la restabilirea tuturor parametrilor tehnici de conformitate", a spus senatorul, arătând că va promova două proiecte de modificare legislativă: unul pentru Legea 424/2002, pentru introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, şi Ordonanţa de Guvern 43/1997, privind regimul juridic al drumurilor.

Întrebat de BIHOREANUL cum poate fi pusă în aplicare propunerea lui, de vreme ce, prin declasificare, drumurile ar intra automat în gestiunea consiliilor judeţene care nu ar mai putea obliga în niciun fel constructorul să îşi facă treaba (judeţul nefiind parte într-un contract încheiat de societăţile respective cu Compania Naţională de Drumuri), Ghilea a spus că de fapt drumul va rămâne, din punct de vedere juridic şi administrativ, la stat şi că iniţiativa are ca scop "strict scutirea de rovinietă".

"Vorbim despre declasificare, dar strict de scutirea rovinietei. Drumul este declasificat, dar administrarea lui rămâne în continuare la companie (CNANDR - n.r.), deci nu e vorba de trecerea lui la administraţiile judeţene, nu va deveni drum judeţean", a susţinut Ghilea, precizând că intenţionează să facă aceste propuneri înainte de vacanţa parlamentară.