După ce, vreme de trei ani, a fost unul dintre cei mai discreţi şefi de servicii deconcentrate din Bihor, Minel Ghincea a ajuns în gura lumii taman la plecarea din funcţie, când s-a aflat că amenajase două garsoniere la mansarda instituţiei.

Imediat ce povestea a fost dezvăluită de BIHOREANUL, dom' Minel a evacuat din încăpere canapeaua şi celelalte piese de mobilier care demonstrau că locul aduce prea mult cu un cuibuşor de nebunii, după care l-a transformat în aşa fel încât să pară că este vorba doar de simple birouri.

De curând, fostul director s-a înşurubat în postul de consilier pe probleme de marketing şi relaţii publice şi a reocupat unul dintre "birourile" cu pricina.

Şi, dacă tot a ajuns în gura lui Bihorel, şi-a adus şi televizorul înapoi.