Noi probleme pentru Germanwings, compania low cost a Lufthansa. Un avion cu 128 de persoane la bord, care asigura o cursă de la Koln către Veneţia, a fost deviat sâmbătă spre Stuttgart din cauza unei posibile "pierderi de ulei".

Anunţul a fost făcut de companie, conform căreia avionul Airbus A319, cu 123 de pasageri şi cinci membri ai echipajului la bord, a decolat sâmbătă dimineaţă de la Koln (Germania) şi se îndrepta spre Veneţia (Italia).

Germanwings a precizat că piloţii au oprit unul dintre motoarele aeronavei şi s-au îndreptat spre Stuttgart după ce a fost detectată problema. "Aceasta este o procedură standard de siguranţă. Nu a fost o aterizare de urgenţă", a adăugat compania aeriană, potrivit Mediafax, precizând că avionul este verificat de tehnicieni.

Incidentul vine la nici două săptămâni după ce un avion al aceleiaşi companii a fost prăbuşit în Alpii Francezi şi 148 de persoane şi-au pierdut viaţa. Anchetatorii susţin că aparatul de zbor a fost prăbuşit intenţionat de copilotul Andreas Lubitz, care l-a încuiat pe comandant în afara cabinei de pilotaj.