Dacă nu e în tricou, ca să i se vadă braţele, n-ai da mult pe el. Dar tânărul firav şi timid are o forţă mai mare decât trei colegi la un loc.
Pus la masa de skandenberg, muşchii pe care i-a clădit prin antrenamente se reliefează ca-n filmele cu Chuck Norris. Şi nu trec 10 secunde până ce-şi dovedeşte adversarul. La 16 ani, Gicu a devenit vicecampion naţional doar prin propriile puteri. La propriu, căci s-a antrenat, autodidact, de unul singur...
Ready, go!
Considerat de mulţi o simplă joacă de-a bărbaţilor care vor să demonstreze cât de forţoşi sunt, skandenberg-ul este de fapt un sport popular în multe ţări, chiar şi în România. În Oradea mai puţin, căci aici nu există un club specializat în antrenarea celor dornici să deprindă tehnicile anume desăvârşite. Un adolescent orădean a reuşit totuşi să facă performanţă, chiar şi fără antrenor ori sponsor.
Totul a început după ce Gheorghe Lucuţa, elev în clasa a X-a la Colegiul Economic Partenie Cosma, a văzut că-şi poate "pune" colegii de clasă cu o uşurinţă care şi pe el îl mira. A vrut să devină şi mai bun, aşa că a căutat site-uri specializate de unde să înveţe ce înseamnă acest sport şi care-i sunt tehnicile şi regulile. Tot de pe net a aflat şi despre primele competiţii regionale, la care, neexperimentat fiind, a participat fără a câştiga nimic. "Nu eram rapid, nu aveam o explozie la început. Când arbitrul zice "Ready, go!", te-ai dus cu braţul...", povesteşte Gicu.
Înfrângerile nu l-au demoralizat, ba chiar şi-a convins părinţii să-i cumpere o masă specială de skandenberg, la care exersa cu prietenii şi cu fratele mai mare. "Există mai multe tehnici. Eu folosesc mai mult "hook", cârligul, care înseamnă prinderea mâinii adversarului şi folosirea forţei. Există şi stilul "top roll", când îi răsuceşti mâna ca şi cum ai turna în pahar", zice adolescentul.
"Îl i-au pe ăsta"
Din acest an, Gicu a început să frecventeze sala de forţă de cinci ori pe săptămână, căci pe lângă exerciţiile de flotări şi lucrul cu ganterele era important să lucreze şi muşchii umerilor şi ai spatelui. "Am citit că în skandenberg 60% contează forţa antebraţului. Apoi sunt importante bicepsul şi încheietura, dar şi alte grupe de muşchi", povesteşte băiatul.
Căpătând încredere, s-a înscris în Campionatul Naţional desfăşurat la sfârşitul lunii aprilie în Bucureşti, unde a arbitrat fostul campion mondial Ion Oncescu. Concurând cu mâna dreaptă la categoria juniori, sub 65 kilograme, Gicu şi-a învins toţi adversarii, mai puţin pe ultimul, un profesionist de la un club din Suceava. "Înainte pierdeam şi din cauza emoţiilor, acum mă uitam la adversar şi mă gândeam: Eu îl iau pe ăsta!".
Bucuroşi de argintul obţinut, părinţii i-au finanţat participarea la Europenele desfăşurate săptămâna trecută în Polonia, unde - tot fără antrenor - a obţinut locul VI. "Ţelul meu este să ajung campion naţional şi la mâna stângă şi la dreapta, iar apoi să ajung la Mondiale", spune tânărul, cu neascunsă ambiţie.
Mentorul Lungu
Pentru a continua, lui Gicu i-ar prinde bine, totuşi, un sponsor şi un antrenor. Căci, deşi este un soi de vedetă printre colegii de liceu, care îl provoacă deseori la o întrecere, adolescentul chiar vrea să facă performanţă. Despre pasiunea lui a aflat şi luptătorul K1 Alexandru Lungu (foto), care l-a căutat şi l-a încurajat înainte de competiţii. "Ceea ce a făcut el este o mare realizare, chiar şi pentru oraş. E un copil care a răzbit prin propriile puteri. Dacă va dori, eu m-am oferit să-l ajut", spune cel supranumit "Muntele Bihorului".
Încântat de simpatia pe care i-o arată campionul, Gicu speră să se poată antrena cât mai mult cu Sandu. "Am nevoie de cineva mult mai puternic decât mine. Dacă peste câţiva ani voi ajunge să-l "pun" şi pe el, abia atunci voi şti că sunt cu adevărat bun", zice liceanul. Şi ar demonstra, încă o dată, că braţul său e unul de neclintit.