Sequoia sunt cei mai înalţi arbori care există pe Pământ şi, totodată, printre cei mai rezistenţi. Nici focul nu-i poate distruge, aşa că pot atinge vârste milenare. Imensitatea lor îi face căutaţi de turiştii din toată lumea.
În Europa, doar şapte ţări se pot lăuda că au pe teritoriul lor sequoia, una dintre ele fiind România. Şi, deşi mulţi orădeni nu ştiu, oraşul lor este singurul loc din ţara noastră unde trei asemenea giganţi cresc unul lângă altul! Fără să fie băgaţi în seamă de orădeni ori de Primărie...
Trecut şi viitor
Arborii sequoia sunt originari din Munţii Sierra Nevada, din statul american California, unde există şi un parc naţional dedicat lor şi unde tronează cel mai mare exemplar cunoscut pe planetă, Generalul Sherman, înalt de 83,8 metri. Specialiştii cred că "generalul" are între 2.300 şi 2.700 de ani, timp în care a ajuns la o circumferinţă de 31,3 metri.
În România, exemplare de sequoia există doar la Măderat (judeţul Arad), Rogojel (Cluj), Băile Herculane (Caraş-Severin) şi Oradea. Cum au ajuns cei "trei fraţi" în curtea Şcolii Dacia e un mister.
"Eu am căutat informaţii în multe locuri, dar n-am găsit nicio referinţă. Dacă cineva ar avea detalii, fotografii din trecut cu arborii, ar fi foarte util, căci am putea face estimări privind vârsta şi evoluţia lor", spune Timea Kleszken (foto), proaspăt licenţiată în Peisagistică la Timişoara, care îngrijeşte grădina Palatului Baroc. Aici, a plantat anul trecut un puiet de sequoia, care, speră ea, va ajunge la o înălţime şi o vârstă venerabilă.
Sequoia la "CT"
Foarte probabil, curtea şcolii de azi era, pe vremuri, parte din grădina Episcopiei Romano-Catolice, iar arborii au fost plantaţi în completarea amenajării acesteia. "Cel puţin 180 de ani au, dar nu ştiu exact câţi", zice Timea. Nici în arhiva palatului n-a găsit informaţii, deşi a cercetat asiduu, arborii de sequoia reprezentând nu doar o pasiune personală, ci şi tema lucrării de licenţă.
În cercetarea pentru examenul de absolvire, tânăra a analizat şi interiorul a doi dintre giganţi, folosind un aparat achiziţionat de Episcopie, pentru "tomografii" în trunchiurile care au o circumferinţă de 3,5 metri. Concluzia a fost că dincolo de scoarţa groasă de 50 cm, arborii par sănătoşi, unul singur - cel mai apropiat de Palat - având semne de uscăciune, dar nu îngrijorătoare. Starea lor bună se explică prin faptul că sequoia sunt rezistenţi la îngheţ, la dăunători şi chiar la foc. În alte părţi din lume, nici incendii ample de vegetaţie nu i-au pus la pământ.
Autoapărare
În schimb, în exterior, uriaşii Oradiei, înalţi fiecare de circa 20 de metri, trădează o suferinţă: setea. De ani de zile, mai multe crengi sunt uscate, ceea ce, spune Timea, este o formă de autoapărare. "Pentru că nu au suficientă apă, îşi usucă o parte din crengi, ca să poată supravieţui".
Culmea este că arborele aflat mai în spatele curţii, care este şi înclinat şi cu o parte din crengi foarte aproape de acoperişul şcolii, pare cel mai sănătos şi mai puţin afectat de uscăciune. "Dacă ar primi măcar din când în când nişte găleţi de apă, ar duce-o mult mai bine", este convinsă Timea. Ea însăşi se oferă voluntar să-i îngrijească dacă ar avea acordul autorităţilor. Cum însă curtea şcolii este închisă, nu are nici măcar cum să ajungă la ei.
Responsabilitate pasată
Cei trei giganţi suferă în tăcere deoarece autorităţile locale nu îi bagă deloc în seamă. Arborii au fost în patrimoniul Academiei Române şi în grija Muzeului Ţării Crişurilor până în februarie 1995, când, printr-o decizie a Consiliului Judeţean Bihor, au devenit "monumente ale naturii" şi au intrat în grija Primăriei Oradea. "Este în sarcina autorităţilor locale să îi îngrijească", spune Dorina Radoveţ, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, instituţie aflată la doi paşi de cei trei giganţi.
Pe de altă parte, municipalitatea trasează sarcina în grija Şcolii Gimnaziale Dacia. "Arborii se află în Registrul local al spaţiilor verzi, dar sunt în responsabilitatea administraţiei şcolii, Primăria neavând nicio directivă care să vizeze intervenţii de orice fel în ceea ce-i priveşte", spune Anca Deac (foto), purtătorul de cuvânt al municipalităţii. La rându-i, directoarea şcolii, Carmen Cosman, admite că, între provocările pe care le-a avut în ultimul an, de când a preluat conducerea, cu lecţiile în pandemie, n-a apucat să se preocupe de uriaşii copaci.
Fără dubiu, Primăria, care răspunde şi de baza materială a şcolilor din oraş, este cea mai potrivită instituţie să-i îngrijească, având propriii specialişti, la Direcţia Tehnică. În plus, municipalitatea ar putea folosi şi potenţialul turistic al giganţilor. Până la urmă, oraşul nu are doar clădiri deosebite, ci şi impresionante cadouri ale naturii, care merită puse în valoare...