Ana Maria Bărbosu (18 ani) a fost aproape de a urca pe podium, luni, în finalele pe aparate de la Jocurile Olimpice din Paris. După ce au evoluat toate concurentele în finala de la sol, ea s-a clasat pe locul al treilea, cu nota 13,700, deci urma să primească medalia de bronz, iar în delegația României s-a declanșat bucuria.

Totuși, n-a ținut mult, căci antrenorul americancei Jordan Chiles a făcut o contestație privind nota de dificultate primită de sportivă. Contestația a fost admisă, iar nota gimnastei Jordan Chiles a crescut la 13,766.

Decizia a fost luată imediat după finală, iar când a aflat-o, Ana Maria Bărbosu - care, bucuroasă, urcase în zona de concurs cu tricolorul în mâini - a izbucnit în lacrimi. 

În continuare emoționată, ea le-a vorbit jurnaliștilor despre situație, spunând că este dezamăgită și că și-a dorit mult să aducă o medalie olimpică pentru România. 

„Am fost extrem de mândră de mine și sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe locul trei, m-am simțit extrem de mândră că am adus România, din nou, pe podium la gimnastică, însă decizia arbitrelor a schimbat acest lucru. Sunt dezamăgită de această decizie, însă știu că am făcut tot ce am putut. Nu vreau să trec peste calculele arbitrelor, însă știu ce e în inima mea. Mi-aș fi dorit să fie România pe locul trei, nu SUA”, a declarat Ana Maria Bărbosu, imediat după proba de sol, în finalele pe aparate, citată de Gsp.ro. 

Ea a subliniat, însă, că nu contestă decizia arbitrilor.

Totodată, gimnasta s-a simțit rușinată că s-a bucurat pentru medalia pe care n-a mai primit-o: „Mi-este ruşine pentru că am mai şi urcat acolo sus. Îmi pare rău, pentru că aş fi putut duce din nou România pe podium la gimnastică”.

Ana Maria Bărbosu a terminat pe locul 4, iar o altă româncă, Sabrina Maneca-Voinea, s-a clasat pe cinci, cu aceeași notă. Și ea a făcut contestație, dar i s-a respins. 

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133). Pentru Andrade este a doua medalie de aur din carieră, după cea din 2021, de la sărituri.

România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012, când Sandra Izbaşa a câștigat aurul la sărituri, Cătălina Ponor - argintul la sol, iar echipa feminină a României a luat bronzul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!