Constantin Duţu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a băgat parlamentarii în sperieţi după ce a pus pe masă un pistol în timpul unei şedinţe la Parlament în care era audiat. Ulterior s-a dovedit că arma era de jucărie.

Incidentul s-a petrecut în timp ce Duţu era audiat de comisiile de cultură ale Parlamentului, în privinţa unei eventuale incompatibilităţi a membrului CNA, care ar fi avut condamnări penale în Italia şi România.

"Ăsta nu e un pistol adevărat, e un pistol de jucărie", a spus Duţu, susţinând că l-a adus "ca să îl vadă domnul Sergiu Nicolaescu".

Pentru a argumenta că procesele sale au fost înscenate în timpul comunismului, Duţu a venit cu un pistol, pe care l-a pus pe masă lângă deputaţii Raluca Turcan şi Eugen Nicolăescu.

Duţu a spus că el a fost actor, iar acel pistol de recuzită, pe care l-a folosit în piesa "Bonnie şi Clyde", a fost considerat adevărat de regimul comunist, şi pentru că îl deţinea, autorităţile au vrut să-l condamne, scrie NewsIn.

Gluma lui Duţu nu a fost gustată de aleşi, iar preşedinta comisiei, Raluca Turcan, a suspendat şedinţa taxând drept inadmisibil comportamentul său.