Clubul Ludogoreţ Razgrad a anunţat, vineri, că atacantul Claudiu Keşeru şi-a prelungit contractul, noul acord fiind valabil doi ani. Gruparea bulgară a precizat, pe site-ul oficial, că internaţionalul român în vârstă de 31 de ani a decis să rămână la Ludogoreţ Razgrad, deşi a avut oferte tentante din străinătate, din zona Golfului şi din Statele Unite ale Americii.

Keşeru traversează o formă excelentă în Bulgaria şi a declarat că are planuri mari cu echipa bulgară: “Sunt fericit la Ludogoreţ. Cred în continuare că pot face meciuri bune la club, în prima ligă şi în Europa”, a declarat atacantul care a marcat golul cu numărul 51 pentru „vulturi” sâmbătă.

Fostul atacant al Stelei a fost decisiv în victoria echipei sale cu codașa Septemvri Sofia, scor 1-0. Intrat în repriza secundă pe teren, el a adus succesul lui Ludogorets în prelungiri, printr-un gol marcat din penalty în minuul 90+4. Până la golul izbăvitor al lui Keșeru, Ludogorets, la care Cosmin Moți a fost rezervă neutilizată, a ratat mai multe ocazii imense în fața unui adversar care putea pleca cu un punct nesperat de pe terenul liderului.

Claudiu Keşeru s-a transferat de la Al Gharafa la Ludogoreţ, în schimbul a unui milion de euro, în vara anului 2016. Internaţionalul român este pe locul doi în topul celor mai buni marcatori din prima ligă a Bulgariei în actualul sezon, după Fernando Karanga, de la ŢSKA Sofia.

Atacantul, cotat de transfermarkt.de la 3,5 milioane de euro, are 23 de meciuri și 6 goluri pentru naționala României, unde a debutat în 2013, scrie presa sportivă.