Daniel Meze s-a apucat să-l laude pe primarul Ilie Bolojan, deşi până acum avea sarcină de serviciu să arate că nimic din ce face edilul liberal nu e bine. Normal, omul lucra la Radio Transilvania, post deţinut de fruntaşul PDL-ist Mircea Bradu.

Iată, însă, că acelaşi Meze scrie acum, inclusiv pe forumul BIHOREANULUI, că Bolojan merită felicitări pentru noul parc industrial din fostul tancodrom şi pentru parcarea subterană din centru, proiecte sabotate de PDL-işti la greu.

Explicaţia bizarei "suciri" a lui Meze ar fi aceea că părăseşte presa locală pentru un job la o televiziune din Cluj, drept urmare acum îşi permite să spună şi adevărul.

În loc să admită că şefii "portocalii" de la radio i-au cerut până acum să fie dur cu primarul, Meze zice că, de fapt, toate criticile sale de-a lungul anilor au avut un schepsis: cum nici un jurnalist din Bihor nu-l înjura pe Bolojan, s-a gândit el să suplinească această lacună şi să dea cu lături. Că, deh, aşa era deontologic...