Pasionat de "sportul regilor", un orădean şi-a asumat misiunea de a revitaliza terenul de golf de la King’s Land din Ineu de Criş, care în ultima perioadă devenise sărac în jucători şi nu mai găzduia evenimente de profil.

După ce a oferit lecţii de iniţiere pentru copii, cu echipamente speciale care să le capteze interesul, Călin Păcurar organizează, cu sprijinul sponsorului principal UAMT, un concurs cu participare naţională şi premii consistente.

Prima lecţie

Terenul de golf a fost dat în folosinţă în urmă cu 7 ani în complexul King’s Land din Ineu de Criş, care mai are un aerodrom, un restaurant şi facilităţi pentru echitaţie. Terenul este unul dintre cele 8 amenajate în toată ţara şi printre puţinele care au un sistem de irigaţie pe toată suprafaţa. De anul acesta, de la 1 iulie, administrarea lui a fost preluată de Euromaidec Touring, proprietarul firmei fiind un mare pasionat de golf.

Călin Păcurar, organizator UAMT Golf Cup"Am învăţat în urmă cu 6 ani, iar 2 ani mai târziu m-a prins cu totul. Acum pot spune că pasiunea a ajuns la stadiul de nebunie. În vacanţe, oriunde mă duc, caut terenuri de golf să le încerc", spune Călin Păcurar (foto). Pentru clubul de la Ineu, orădeanul a pregătit un plan de "revitalizare" aşa încât să-i introducă pe cât mai mulţi în universul golfului, care a fost declarat sport olimpic.

Kids golf

O iniţiativă de succes a fost evenimentul "Prima lecţie de golf a copilului tău", oferită pro bono, gratuit, urmat de lansarea unor cursuri, de data aceasta plătite, pentru iniţiere. Ca să le facă micuţilor introducerea mai uşoară şi atractivă, Călin a achiziţionat un set special de antrenament pentru copii, cu crose şi mingi mari şi colorate. "Mişcarea de swing e aceeaşi, dar e mai uşor pentru ei să joace aşa la început", explică el.

Avantajele golfului sunt multe, acesta fiind un sport care presupune mişcare în aer liber şi care stimulează gândirea strategică. "Nu loveşti niciodată din acelaşi punct, din aceeaşi poziţie, eşti tot timpul altundeva pe teren. Trebuie să calculezi distanţa, de unde bate vântul, unde cade mingea, unde va rula mai departe...", zice Călin.

O lecţie de iniţiere individuală, de 45 minute, costă 50 de lei, preţ în care e inclusă şi folosirea echipamentelor. Se pot programa, însă, şi lecţii pentru grupuri mici, de câte 3 copii, la 60 de lei. Ca să se asigure că sportul devine accesibil pentru viitorii jucători, Călin a inclus un avantaj major pentru cursanţi, şi anume că după finalizarea trainingului aceştia pot folosi gratuit terenul de la King’s Land atunci când doresc.

Cupa de la Ineu

Noul administrator al clubului de golf de la King’s Land a organizat şi o seară pentru "ademenirea" adulţilor, cu vinuri, gustări şi lecţii scurte de golf. Atât cât să prindă gustul. "Vom avea lecţii gratuite de iniţiere pentru copii şi evenimente de socializare pentru adulţi o dată pe lună", spune Călin Păcurar, acestea urmând să fie anunţate la timpul lor pe pagina de Facebook King’s Land Club de Golf.

Săptămâna aceasta, în schimb, la Ineu va avea loc un concurs mare pentru începători şi profesionişti, UAMT Golf Cup, la care sunt aşteptaţi 25-30 jucători, femei şi bărbaţi, din Oradea şi din ţară, înscrierile fiind încă deschise. Concursul, programat sâmbătă începând cu ora 9, este organizat cu sprijinul sponsorilor şi partenerilor, UAMT Oradea, BMW Grup West Premium, ReWine.ro, MyDeck şi King’s Land Country Club.

Premii pentru pricepuţi

Concurenţii Cupei UAMT vor fi împărţiţi în trei categorii: Domni 0-18 stroke play net (cea mai avansată categorie), Domni 18-36 stableford (pentru începători, care vor avea dreptul să facă mai multe încercări pentru a introduce mingea în cupe), respectiv Doamne 0-36 stableford (în golf, femeile lovesc de la distanţe mai mici decât bărbaţii).

"Jocul de golf e printre puţinele în care un începător poate să adune mai multe puncte decât un avansat, deoarece punctajul se socoteşte în funcţie de nivelul jucătorului", explică organizatorul. Pe 12 august, cei mai buni competitori vor fi recompensaţi cu premii în valoare totală de 7.000 de lei, primul loc la toate cele trei categorii urmând să fie răsplătite cu câte o geantă de golf BMW de ultimă generaţie, iar locurile secunde cu genţi pentru transportul croselor pe avion. Căci, odată ce te prinde, golful te poate "urmări" peste tot...