Unul din cele mai vechi hoteluri ale oraşului ascunde o terasă de vară idilică, proiectată în stil romantic, cu turnuleţe medievale şi cu ring de dans, de care se leagă multe nostalgii ale orădenilor de toate vârstele.

Lăsată în ruină de câţiva ani buni, terasa s-a redeschis vara trecută sub numele de Moszkva Garden, ca un local nonconformist amenajat inclusiv cu mese şi scaune pe care clienţii fideli le-au adus de acasă.

Hotelul personalităţilor

Pe locul unde acum se află Hotelul Parc, scriu istoricii, contele Samuel Teleki construia în 1785 un palat baroc cu un etaj. Apoi, în 1833, când imobilul se afla în proprietatea contelui Adam Rheday, aici funcţiona Casinoul Naţional al Judeţului Bihor. La începutul secolului XX, clădirea a fost cumpărată de familia de evrei Weiszlovitz şi cei doi fraţi, Emil şi Gyula, au transformat încăperile de la parter în spaţii comerciale, iar cele de la etaj într-un hotel modern decorat în stil eclectic.

Hotelul, despre care presa vremii scria că era "amenajat cu 60 de camere frumoase, confortabile, dotate cu apă curentă, reţea electrică, încălzire centrală şi confort modern", a fost inaugurat în 1915, fiind întregit cu un grajd, un garaj pentru automobile şi o grădină interioară. În perioada Primului Război Mondial, Emil Weiszlovitz, devenit singurul proprietar, a refuzat să cazeze ofiţeri germani. În schimb, mai târziu, a găzduit oameni de seamă precum Regele Carol al II-lea, Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Enescu şi chiar pe poetul indian Rabindranath Tagore. În perioada ocupaţiei sovietice, hotelul a fost rechiziţionat pentru militarii ruşi, trecând apoi în proprietatea Ministerului Turismului.

La turnuleţe

Deschisă cel mai probabil încă din primii ani de funcţionare ai Hotelului Parc, terasa interioară a fost gândită în stil romantic, ca un refugiu din cotidian. Încadrată de clădire, oferea, ca şi acum, multă intimitate, deşi în mijloc avea un ring de dans. "Terasa e o creaţie romantică, tipică pentru o renaştere a poveştilor medievale. Turnuleţele decorative sunt palate medievale la scară miniaturală", spune criticul de artă Ramona Novicov.

După naţionalizare, terasa a fost separată de restul hotelului printr-un zid, dar a continuat să funcţioneze ca grădină de vară, iar după Revoluţie s-a consacrat cu numele de Promesse, schimbându-şi apoi denumirea, în funcţie de chiriaşi, în Casa Iulia şi Terasa Parc. La fel ca hotelul pentru care a fost amenajată, a fost lăsată însă în paragină de proprietari. Deşi parte din istoria oraşului, s-a degradat treptat, iar în ultimii ani a fost ţinută închisă. Asta până în 2012, când şi-a recâştigat clienţii sub numele de Moszkva Garden.

15 Denes Adel.jpgGrădina "replantată"

Ştiind că peste vară orădenii asaltează terasele, patronii Moszkva Caffe au închiriat spaţiul şi, chiar dacă nu l-au renovat, au improvizat aici un local nou. "Anul trecut ne-am anunţat clienţii pe Facebook că vrem să amenajăm o terasă şi ne-au adus şi ei mese şi scaune de acasă. Le-am vopsit pe acelea şi am mai cumpărat şi noi câteva", povesteşte Denes Adel (foto), PR-ista Moszkva.

Dacă în 2012 activităţile din grădina de vară n-au fost prea multe, noii administratori au început în forţă sezonul acesta. "De luni până joi proiectăm filme mute, miercuri este seară de poezie, în care fiecare îşi recită poemele preferate, joi avem Water Day şi ne batem cu pistoale cu apă, iar duminica organizăm ateliere pentru copii", spune Adel. De asemenea, Moszkva Garden găzduieşte şi alte evenimente, cum a fost o expoziţie de biciclete, un târg de handmade şi o demonstraţie de tango."Suntem mai nonconformişti, şi aşa sunt şi clienţii noştri. Ei nu sunt de genul care să stea pe Corso ca să-şi arate hainele cele noi", zice Adel. Proprietarii au decis ca pe terasă să nu fie difuzată deloc muzică, atât pentru liniştea clienţilor, cât şi pentru a nu deranja vecinii. E cu siguranţă o altfel de grădină de vară decât cea gândită la începutul secolului XX, dar măcar istoria ei continuă...