Anunţat la începutul anului trecut, proiectul de amenajare a dealului Ciuperca a intrat în linie dreaptă. La începutul lunii septembrie, Primăria va desemna firma care va realiza proiectul tehnic al lucrării, iar din primăvara anului viitor un constructor ar putea începe execuţia.

Proiectul va schimba complet dealul celebru prin panorama pe care o oferă asupra oraşului, mărindu-i suprafaţa de promenadă, iar cei care vor lua zona la pas vor putea asculta susurul unei cascade şi să se bucure de simfonia culorilor oferită de zecile de specii de plante ce urmează să fie sădite aici.

Deal... natural

Proiectul transfrontalier "Dezvoltarea unor habitate naturale din specii de arbori protejaţi şi floră spontană pe Dealul Ciuperca din Oradea şi în zona Korosszegapati din judeţul Hajdu-Bihar" primeşte de la Uniunea Europeană 2 milioane de euro, din care 1,7 milioane revin Oradiei. Cu aceşti bani, Primăria va amenaja o grădină publică complexă pe o suprafaţă de peste 4,7 hectare, care cuprinde atât zona dealului deja folosită pentru promenadă, cât şi terenurile din partea estică, acum pline de bălării.

01 Marius Mos_1.jpgPrimele lucrări care se vor face vor viza consolidarea terenului. "Vom realiza ziduri de sprijin din beton armat ce va fi placat apoi cu piatră naturală", explică şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş (foto). De altfel, scopul întregului proiect, aşa cum îi spune şi numele, este de a crea un habitat cât mai apropiat de cel natural.

Cu cascadă, cramă şi amfiteatru

Odată consolidat, dealul cunoscut şi sub numele de Kalvaria va fi străbătut de alei pietonale şerpuite, care vor avea o pantă mai lină decât actuala promenadă, pentru a fi folosite cu uşurinţă şi de persoanele cu dizabilităţi. De-a lungul aleilor vor fi amenajate foişoare, de unde plimbăreţii vor putea putea admira oraşul de la înălţime. De la jumătatea dealului va coborî şi o cascadă în trepte, străbătută în două locuri de podeţe de lemn şi având la bază un bazin cu nuferi albi.

Pe terenurile din lateralul actualei zone de promenadă, Primăria va încerca reînvierea unui obicei străvechi al zonei: viticultura. Pe o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi va fi plantată viţă-de-vie din soiurile Bacator alb, Riesling italian, Chassellas şi Muscat de Hamburg. Tot aici va fi ridicat un punct de informare turistic-viticol, unde vizitatorii vor putea degusta vinuri de soi. În plus, va fi amenajat şi un amfiteatru în aer liber cu o capacitate de 240 de locuri, ideal pentru lecţii de botanică. Mai ales că dealul va fi "presărat" cu flori şi arbori de tot felul.

Spectacol de culori

Municipalitatea şi-a propus să planteze pe deal zeci de specii de plante, pentru a crea o adevărată grădină. "Florile au fost alese astfel încât să ofere un spectacol cromatic tot timpul anului", explică şeful DMPFI, Marius Moş. Ca urmare, vizitatorii vor putea admira, printre altele, ghiocei, părăluţe, viorele, colţişori, muşeţel, stânjenel, gălbenele şi floarea soarelui, plus arbuşti şi copaci precum teiul, liliacul, magnolia, iasomia, dar şi impresionanţii sequoia gigant, ginkgo biloba şi salcâmul japonez.

Dacă toate merg bine, în primele zile din septembrie Primăria va stabili firma care va realiza proiectul tehnic, iar în iarnă ar putea organiza şi licitaţia pentru lucrări. "Asta ar însemna că din primăvară am putea începe lucrările propriu-zise", speră Moş. Astfel ca oraşul să aibă parte de un nou loc ce va face o plăcere din orice plimbare...