La parterul unui bloc înalt de pe Bulevardul Decebal, o mică grădină atrage atenţia tuturor trecătorilor. Nu pentru că adună flori spectaculoase ori că ar fi  amenajată la "linie", ci pentru că are decoraţii nemaivăzute.

Mutat din Timişoara în Oradea, Sorin Patca Zegrean şi-a dedicat timpul liber amenajării micuţei grădini pe care o are sub geam şi care era lăsată de izbelişte. Inspirat de muzica trupei orădene Celelalte Cuvinte, al cărei fan este, a folosit tot felul de obiecte găsite prin oraş, pentru a crea mai multe cumpene.

Tot în Oradea, Sorin s-a reprofilat, din inspector de calitate, în muncitor la spaţii verzi, angajat al RER Vest, şi spune că nici nu-şi putea găsi un job mai potrivit...

Din inspector, grădinar

Până în 2019, Sorin Patca Zegrean locuia la Timişoara, oraşul lui natal, şi lucra ca inspector de calitate într-o fabrică locală. Soţia lui, Natalia, orădeancă get-beget, nu s-a acomodat însă în oraşul de pe Bega, aşa că au decis împreună să se mute în Oradea, în apartamentul pe care ea îl avea pe Bulevardul Decebal. "Nu regret deloc", spune ferm bărbatul.

Sorin a descoperit că Oradea nu este doar un oraş în dezvoltare, ci şi unul cochet, cu multe spaţii verzi, aşa cum îi place lui. "Întotdeauna am fost atras de munca în grădină. Dacă ai vedea ce am în faţa blocului din Timişoara! Am făcut o grădină cu cupolă, plină de struguri şi flori", povesteşte bărbatul.

Venirea la Oradea a însemnat pentru el şi o reprofilare. În loc să caute, însă, un job la vreo fabrică din parcurile industriale, a preferat să se angajeze la RER Vest, operatorul local de salubritate, la departamentul Spaţii Verzi. "Sunt acolo nişte oameni faini, care lucrează mult pentru oraşul ăsta", zice Sorin.

Decoraţiuni "reciclate"

Când nu tunde gazonul prin spaţiile verzi publice din oraş, Sorin tot la grădinărit este cu mintea. Foarte des îl poţi vedea în mica grădină pe care, ajutat de soţie, a amenajat-o în faţa blocului în care locuiesc. "Noi stăm la etajul doi şi de la geam vedeam mereu zona asta neîngrijită, cu bălării. Am pus mâna şi am amenajat-o".

Recunoaşte că a ţinut cont doar de gusturile lui, creând una dintre cele mai originale grădini urbane, plină de cumpene de diferite dimensiuni. "Am o pasiune pentru fântâni şi cumpene, aşa îmi place mie, să le pun în echilibru. E de vină trupa Celelalte Cuvinte, al cărei fan sunt de mulţi ani, şi faptul că am crescut la sat, în Bistriţa Năsăud, unde peste tot vedeai numai fântâni", recunoaşte bărbatul.

Una dintre piesele rockerilor orădeni, "Fântâna suspinelor", cu vocea regretatului Florian Pittiş, este cântecul său preferat, aşa că prima decoraţiune pe care a făcut-o în grădina de pe Decebal a fost o fântână pe care aşa a şi numit-o: a suspinelor. Apoi, rând pe rând, din crengi de copaci a amenajat alte cumpene, până când a umplut grădina. "Tot ce am folosit aici sunt lucruri luate de prin oraş: crengi de la copaci pe care i-am toaletat la muncă sau pe care le-am luat de pe jos, sau orice altceva găsesc şi mi se pare interesant", zice Sorin.

Gusturi diferite

Grădinarul a agăţat în cumpene o poşetă din ratan, găleţi şi vase de ceramică, borcane cu împletituri textile, rame de tablouri, mături, lopeţi şi te miri ce. "N-am dat banii pe nimic, toate sunt obiecte refolosite", zice Sorin, bucuros că a reuşit să facă o grădină din obiecte "reciclate". Toate le-a pus după imaginaţia lui, cu excepţia unor blugi vechi umpluţi cu pământ, decoraţiune pe care mărturiseşte că a văzut-o întâi într-o poză, şi i-a plăcut ideea.

Sorin ştie că grădina lui are fani şi duşmani deopotrivă. "A fost vandalizată de multe ori, s-au furat multe din ea. Alţii pur şi simplu spun că nu înţeleg ce e aici. În schimb, sunt mulţi şi cei cărora le place, se opresc şi fac poze. Li se pare interesant". De altfel, Sorin i-a îndemnat pe toţi trecătorii la un moment de "respiro" în grădină, scriind pe nişte bucăţi de lemne versurile poeziei "De-aş avea", de Mihai Eminescu. Din păcate, câteva strofe au dispărut...

De unul singur

Patronii unui magazin de optică medicală din vecini l-au rugat să le facă şi lor o cumpănă din lemn, pe post de decoraţiune în faţa intrării, pe care Sorin a personalizat-o, cum altfel, cu rame vechi de ochelari. "Am început amenajarea şi la restul grădinii din jurul blocului, ce nu-i sub geamul nostru. Dar vecinii n-au întreţinut-o, şi nu pot eu să mă ocup singur de tot", spune grădinarul. În schimb, a pus ghivece cu flori pe casa scării.

Sorin este mândru şi de un tei din colţul grădinii, pe care şi-a lăsat amprenta: "Erau de fapt doi puieţi, unul lângă altul, şi le-am împletit tulpinile, până când au devenit un singur trunchi. Acum, îi las să se despartă şi mai sus îi voi prinde cu sfori, să crească iar împreună". N-o fi având el studii în horticultură, dar are pasiune...

Job cu pasiune

Bănăţeanul este convins că mutarea la Oradea i-a schimbat viaţa în bine şi nu mai are de gând să plece din oraş. "Nu e mare salariul de la RER, dar fac ce-mi place şi am colegi buni. Am ajuns să-mi transform pasiunea pentru grădinărit în meserie şi sunt fericit", zice Sorin.

Îi place mult şi aspectul oraşului de pe Crişul Repede, pe care îl laudă pentru că are multe spaţii verzi, majoritatea bine îngrijite. "Am curajul să zic că Oradea este cel mai frumos oraş din România, din perspectiva amenajărilor pe spaţii verzi".

În schimb, spune că o problemă acută a oraşului sunt copacii mari uscaţi, tot mai răspândiţi. "Sunt un pericol pentru oameni. Pe mine era să mă lovească unul din Parcul 1 Decembrie, prăbuşit într-o zi în care nici măcar nu plouase. A căzut la câteva secunde după ce am trecut pe-acolo". L-a auzit prăvălindu-se şi s-a întors la el. Aşa cum s-a obişnuit, priveşte cu atenţie fiecare creangă căzută pe jos: e o posibilă materie primă pentru o nouă cumpănă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!