Şapte hectare de teren nefolosit din Nufărul se vor transforma în prima grădină botanică în aer liber din Oradea!

Primăria lucrează la proiectul de realizare a acestei grădini, care la final va avea o seră cu plante exotice, o casă de fluturi, un turn de observaţie, o pasarelă pietonală supraetajată, ce va traversa şi parcul Salca, şi o "cetate" dedicată copiilor.

Vizitare şi cercetare

Mircea Mălan, viceprimar OradeaAnunţat de primarul Ilie Bolojan din toamna anului trecut, proiectul Grădina Urbană Nufărul a intrat acum într-o etapă concretă. La începutul lunii mai, studiul de fezabilitate a fost aprobat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor. "Lucrăm cu o echipă de proiectanţi din Bucureşti, care s-au asociat cu specialişti din Germania, pentru definitivarea proiectului", spune viceprimarul Mircea Mălan (foto).

Proiectul îşi propune să schimbe complet aspectul terenului întins pe o suprafaţă de 73.000 de metri pătraţi, cuprins între Oradea Trade Center şi parcurile Salca. Expoziţia botanică va putea fi admirată atât în aer liber, cât şi într-o seră întinsă pe o suprafaţă de 3.000 mp. Aici vor fi relocate plantele care acum cresc în mica seră din apropierea Hotelului Continental şi va fi amenajată şi o casă a fluturilor. Împreună cu Universitatea, Primăria vrea să amenajeze şi un centru de cercetare în biologie. "Va fi o zonă de laboratoare, gestionată de specialiştii Universităţii", precizează Mălan.

Plimbare la înălţime

Parcul va avea şi o grădină verticală, care va putea servi ca inspiraţie pentru orădenii dornici să-şi creeze astfel de zone acasă.

De asemenea, va fi construit un turn de observaţie. "Turnul va oferi o nouă perspectivă asupra grădinii botanice şi a împrejurimilor şi va fi un reper pentru oraş", se arată în proiect. Orădenii vor urca în turn fie din grădină, fie de pe o pasarelă de promenadă suspendată, ce va trece peste parc, peste strada Meiului şi parcul Salca, până pe malul Peţei.

Parcul va avea şi o zonă dedicată copiilor, "City of Kids", unde micuţii vor găsi diferite jocuri. Pentru că nu toate terenurile din zonă sunt în proprietatea oraşului, Primăria urmează să facă exproprieri, iar apoi va lansa licitaţia pentru execuţie. Deocamdată, nu se cunoaşte valoarea investiţiei, dar municipalitatea doreşte să o finanţeze cu fonduri europene.