După aproape patru luni în care au fost închise, 19 grădiniţe din Oradea şi-au redeschis luni porţile, cu program de vacanţă, pentru a-i ajuta pe părinţii care s-au întors la serviciu şi nu au cu cine să-şi lase copiii.
Potrivit inspectorului şcolar general Virgil Blage, grădiniţele deschise au un total de 428 de locuri disponibile şi 427 de copii înscrişi. "Până luni la ora 12, din 427 de copii, doar jumătate au fost la grădiniţă", a declarat Blage. De asemenea, numărul copiilor înscrişi e cu circa 200 mai mic decât estimase IŞJ Bihor şi Primăria Oradea, în baza celor pe care părinţii le-au declarat educatoarelor. "Mulţi părinţi au renunţat când li s-a cerut acea declaraţie că nu au avut niciun contact cu persoane suspecte sau bolnave de Covid-19", a declarat şeful IŞJ Bihor.
Măsurile de protecţie au fost luate, a garantat Blage: aproape 16.000 de măşti au fost distribuite angajaţilor din grădiniţe, iar Primăria s-a asigurat că au şi geluri dezinfectante şi şerveţe igienice. În total, în grădiniţele de vară sunt 189 de angajaţi personal didactic şi 89 de angajaţi personal nedidactic.
Majoritatea grădiniţelor deschise în această săptămână vor funcţiona timp de o lună, urmând ca apoi să fie înlocuite de alte grădiniţe. În timpul vacanţei de vară, preşcolarii nu fac activităţi didactice în grădiniţe, ci doar recreative.
Blage a mai precizat că unii directori de grădiniţe din Oradea l-au reclamat la Ministerul Educaţiei, pe motiv că redeschiderea unităţilor de învăţământ va împiedica efectuarea concediilor. Şeful IŞJ Bihor a spus că nu este aşa, că grădiniţele aveau program de vară şi înainte de pandemie şi că fiecare cadru didactic va beneficia de concediul dorit. "Cred că nu trebuie să ignorăm că au existat voci care au spus că şi cadrele didactice puteau să guste din şomajul tehnic (n.r. începând din martie, de când s-au închis unităţile de învăţământ). Şi noi trebuie să contribuim la relansarea economiei, adică să oferim o posibilitate unde părinţii reîntorşi la muncă să-şi lase copiii", a mai spus inspectorul şcolar general.