Palatul Adorján I, una dintre cele mai reprezentative clădiri Art Nouveau din Oradea, a fost vandalizat cu graffiti pe fațada recent restaurată de pe strada Moscovei, aflată pe latura dinspre Filarmonica de Stat, iar Poliția Locală încearcă să dea de urma celor care au mâzgălit clădirea.
Primăria Oradea a făcut public incidentul, condamnând actul de vandalism și postând fotografii cu inscripția realizată cu spray pe soclul clădirii.
„Vandalizarea patrimoniului nu este o formă de exprimare. Este o lipsă de respect față de oraș și față de comunitate”, au transmis reprezentanții PMO într-o postare pe Facebook.
Întrebat de BIHOREANUL despre stadiul verificărilor, șeful Poliției Locale Oradea, Samuel Milian, a spus că au fost analizate imaginile surprinse de camerele publice din zona Filarmonicii de Stat, însă acestea nu acoperă locul unde a fost vandalizată clădirea.
„Au fost verificate camerele de supraveghere publice din zona Filarmonicii de Stat. Din camerele verificate până în acest moment nu s-a putut determina persoanele responsabile de vandalizare. Camerele care aparțin Primăriei nu acoperă acel perimetru. În perioada care urmează se vor face verificări și la camerele de supraveghere private care acoperă acea zonă”, a declarat Samuel Milian pentru BIHOREANUL.

Pe de altă parte, Primăria atrage atenția că graffiti-ul a fost făcut pe fațada unei clădiri istorice restaurate în urmă cu mai puțin de trei ani, în cadrul programului de reabilitare a imobilelor de patrimoniu din centrul Oradiei.
„În spatele unei fațade restaurate se află luni de muncă, specialiști, resurse financiare și grijă pentru păstrarea identității arhitecturale a orașului. Un act de vandalism poate compromite, în doar câteva clipe, rezultatul acestor eforturi”, se mai arată în mesajul transmis de municipalitate.
Construit la începutul secolului trecut, Palatul Adorján I este unul dintre simbolurile arhitecturii Art Nouveau din Oradea. Lucrările de restaurare a clădirii s-au încheiat la sfârșitul anului 2023, în cadrul programului prin care Primăria Oradea sprijină reabilitarea clădirilor istorice din centrul orașului.