Pompierii orădeni au intervenit duminică după amiaza pentru a stinge un incendiu izbucnit la o filigorie din curtea unei case de pe strada Branului din Oradea. O butelie a explodat, iar focul risca să se extindă la casă. 

Producerea incendiului a fost sesizată la ora 14.05, la fața locului fiind trimise echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea. În urma recunoașterii, pompierii au constatat că „flăcările se manifestau violent și generalizat la un foișor, una dintre cele două butelii aflate în filigorie explodând înainte de sosirea forțelor de intervenție, existând totodată riscul exploziei celeilalte butelii și al propagării incendiului la locuință”, potrivit unui comunicat trimis luni de lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana. 

Conform acesteia, pompierii militari au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru evacuarea celei de-a doua butelii, reușind să stingă incendiul în aproximativ 15 minute de la primirea apelului.

Au ars filigoria și mai multe bunuri aflate în interiorul acesteia. Incendiul a pornit fiindcă nu au fost respectate măsurile de prevenire a unor astfel de evenimente. „Cercetările efectuate, au indicat faptul că incendiul a fost generat, cel mai probabil, de amplasarea necorespunzătoare a unui aparat de gătit față de materialele combustibile, grătarul pe gaz fiind lipit de stâlpii din lemn ai filigoriei, precum și de nesupravegherea acestuia în timp ce era în funcțiune”, se arată în comunicatul ISU Crișana.

(foto: ISU Crișana)

Reprezentanții ISU le subliniază bihorenilor că, pentru preîntâmpinarea unor evenimente care se pot solda cu mari pagube materiale și chiar cu victime omenești, nu au voie să amplaseze aparatele și sistemele de gătit în apropierea materialelor combustibile sau să le lase în funcțiune nesupravegheate. Grillul trebuie așezat pe o suprafață rezistentă la căldură și nu trebuie deplasat când este fierbinte sau în funcțiune. De asemenea, trebuie curățat după utilizare. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!