Grecia va organiza la 5 iulie un referendum pe tema propunerilor creditorilor săi internaţionali, a anunţat vineri seară premierul grec, Alexis Tsipras.

Potrivit MarketWatch, creditorii Greciei intenţionează prelungirea cu cinci luni a programului de salvare a Greciei şi furnizarea unor fonduri în valoare de 15,5 miliarde de euro. Grecia mai mare de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare în valoare de 240 de miliarde de euro. În lipsa fondurilor, Grecia riscă să nu poată plăti FMI datorii de 1,54 miliarde de euro scadente pe 30 iunie.

Parlamentul grec a aprobat, duminică dimineaţă, planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza un referendum.

Tsipras a declarat, chiar înaintea votului, că propunerile creditorilor reprezintă un "ultimatum jignitor" şi a apreciat că respingerea pachetului prin referendum va consolida poziţia de negociere a Greciei. Însă partenerii din zona euro au criticat anunţul lui Tsipras privind referendumul şi au respins încă de sâmbătă, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, cererea Greciei de prelungire a programului de ajutor dincolo de data-limită de 30 iunie.