La fel ca în ultimii ani, asociaţia de mediu Greenpeace România a întocmit un raport privind cazurile de tăieri ilegale de arbori investigate de autorităţi. Statisticile aferente anului 2015 arată că Bihorul este printre judeţele fruntaşe la acest capitol.

Mai precis, anul trecut, în Bihor au fost investigate 1.197 de cazuri de tăieri ilegale de arbori, judeţul fiind al nouălea din ţară în clasament. Cele mai multe astfel de cazuri au fost înregistrate în Argeş (3.087), Vrancea (2.893) şi Bacău (1.882).

Toate aceste anchete au fost derulate de Poliţie. În schimb, 42 dintre cazuri au ajuns şi în atenţia Gărzii Forestiere, iar 179 la Romsilva.

Tăierile ilegale de arbori din Bihor s-au sancţionat cu 836 contravenţii, în cuantum de un milion de lei. Greenpeace nu notează câte din aceste cazuri au fost încadrate ca infracţiuni pentru care au fost întocmite dosare penale.

Raportul mai arată că în 2015 în Bihor s-au făcut 228 de apeluri telefonice privind transporturi de lemne, iar în 51 din cazuri au fost identificate transporturi neînregistrate.

Se vede din satelit!

În raportul Greenpeace de anul trecut, Bihorul a fost pe locul 4 în ţară la defrişări ilegale. Conform acelui document, în anii 2013-2014 în judeţ au fost depistate 2.235 de tăieri ilegale.

Pornind de la datele furnizate în aceste rapoarte, voluntarii site-ului de fotografie oradeainimagini.ro au realizat o analiză a imaginilor din satelit disponbile pe platforma Google Earth, pentru a arăta cât de multe lemne au dispărut din pădurile bihorene în ultimul deceniu.

Suprapunerea imaginilor satelitare din zona Padiş arată evident că aici suprafaţa împădurită s-a înjumătăţit din 2003 şi până în 2014.