Cei 365 de angajați ai Direcției Silvice Bihor au declanșat, miercuri, o grevă de avertisment, sistând activitatea între orele 10 și 12.

Silvicultorii sunt nemulțumiți de reorganizarea Romsilva pe care vrea să o facă Ministerul Mediului și care presupune, printre altele, dispariția, prin comasare, a mai mult de jumătate dintre direcțiile județene.

Model testat în urmă cu 25 de ani

„Propunerea de reorganizare este o nenorocire. Direcția noastră a mai funcționat împreună cu cea din Satu Mare, între anii 1999 și 2000, și s-a dovedit că n-a fost eficientă. Pentru 2-3 salarii economisite, ne vor crește costurile enorm. Nu e totuna să fac un control la Negrești (n.r. oraș din județul Satu Mare) sau la Aleșd, din perspectiva costurilor”, a declarat pentru BIHOREANUL inginerul Mircea Faur, lider sindical în cadrul DS Bihor.

Hotărârea de Guvern propusă de ministrul Mediului, Mircea Fechet, prevede că o direcție silvică va funcționa cu un minimum de 200.000 de hectare de păduri, ceea ce înseamnă mai mult decât au în prezent Bihorul și Satu Mare laolaltă, așa că probabil în această regiune va funcționa o direcție silvică pentru trei județe.

Reorganizarea mai propune ca toate administrațiile de parcuri naturale, cum e și cea din Apuseni, să fie comasate într-o singură entitate, ceea ce, în opinia sindicaliștilor, va fi tot o decizie proastă, pentru că aceste regii nu vor mai putea accesa fonduri europene. „Sunt foarte multe axe care permit 1-2 proiecte pe beneficiar. Dacă adunăm administrațiile într-o singură entitate, nu vor mai avea cum să deruleze proiecte europene”, a precizat Faur.

Liderul sindical acuză și că reorganizarea ar fi menită să ducă la privatizarea cabanelor forestiere pe care în prezent le are Romsilva în toată țara și care, conform proiectului, vor fi preluate de Hotelul Silva din București, și el al instituției. „Să dai toate cabanele în administrarea Hotelului Silva, în condițiile în care majoritatea nu au personal angajat, este clar că va duce la un minus financiar și mai mare. Probabil apoi se va face o externalizare a cabanelor”, a mai spus Faur.


Protestul angajaților Direcției Silvice s-a ținut și în munții Bihorului, dar mai degrabă simbolic: silvicultorii au întrerupt plantările programate doar pentru a-și face fotografii cu mesajele de nemulțumire

„Pădurile, pe mâini străine”

Aceleași acuzații au fost lansate și la nivel național de Federația Silva, printr-un comunicat de presă dat publicității marți. „Ministrul mediului, apelor și pădurilor a pus în consultare publică proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Dacă acest proiect va fi adoptat, sectorul silvic românesc se va prăbuși, iar pădurile României vor ajunge, cel mai probabil, pe mâini străine!”, acuză federația.

Ministrului Fechet i se reproșează că nu s-a consultat cu angajații Romsilva înainte de a înainta proiectul de reorganizare, că nu a prezentat un studiu al profitabilității sau al costurilor, dar și că nu a comunicat care va fi soarta celor 14.000 de angajați ai instituției, adică dacă se vor face disponibilizări.

„Ministrul vrea să treacă proiectul pe repede-înainte, acordând timp minim pentru consultare. Cucerit de dorința de a-și face imagine și uitând că cea mai importantă problemă pe care ar trebui să o rezolve este depolitizarea Romsilva, ministrul „strecoară” proiectul pe sub zgomotul campaniei electorale. Ceea ce face nu poate trece neobservat, cu pădurile României nu are nimeni dreptul să se joace, sunt resurse care țin de siguranța României!”, arată federația.

„Nu ne considerăm impecabili”

Propunerea de reorganizare a Romsilva vine în contextul în care, în ultimele luni, românii au aflat că această instituție acordă sporuri și prime bănoase angajaților, unele la limita nesimțirii.

Prin contractul colectiv de muncă, angajații au dreptul la nu mai puțin de 17 sporuri, inclusiv de stres pentru directori, dar și de bonificații la pensionare de minimum cinci ori salariul brut pe ultima lună de activitate. Aceste prime de pensionare au ajuns la 100.000 de euro în cazul șefilor Romsilva, iar adesea silvicultorii pensionați au rămas și angajați ai instituției după intrarea la pensie.

Silvicultorii bihoreni nu neagă că instituția la care lucrează este departe de a fi „impecabilă”. „Nu avem pretenția să ne considerăm impecabili, dar nu putem fi de acord cu reorganizarea propusă”, a declarat pentru BIHOREANUL inginerul Mircea Faur.

Totuși, acesta a precizat și că merită aflat cine anume beneficiază de sporurile și bonificațiile uriașe: „Eu, de exemplu, am doar spor de vechime și gradație conform funcției mele. Nu trebuia să vină ministerul să facă praf o branșă întreagă”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!