Cea de-a doua zi a Grill Fest, desfăşurată în Şanţul Cetăţii, a scos, într-un final, orădenii din case. Sâmbătă, evenimentele au început în jurul orei 10, cu un spectacol pentru copii, iar apoi cei care au trecut pe aici pe tot parcursul zilei au putut asista la concursuri de gătit pe un fundal cu muzică populară oferit de ansambluri şi interpreţi în cadrul festivalului "Mândru-i cântecu-n Bihor".

Cei mai mulţi au preferat să stea la un pahar cu bere rece, mititei şi frigărui, dar au fost şi unii care s-au avântat la expoziţia de pictură. Un stand de prezentare a avut şi Universitatea din Oradea, cu oferta de şcolarizare, dar şi municipalitatea, care a distribuit materiale pentru susţinerea referendumului pentru unificarea cu localitatea Sînmartin, din 14 iunie.

Spre seară, parcul s-a umplut. Aparatele de joacă din Şanţul Cetăţii au fost asaltate de copii, iar în faţa scenei lumea a început să se instaleze odată ce pe scenă a urcat formaţia Miraj, urmată de Sign Out. Seara s-a încheiat cu un concer A.G. Weinberger.

Duminică, Grill Fest continuă cu un spectacol de magie pentru copii susţinut de Eduard şi Bianca (orele 10-11), concurs de gătit la plită, grătar, ceaun şi proţap între profesionişti (Proba 2) (orele 12 - 17), Demonstraţii de reţete tradiţionale bihorene (orele 13 – 15), Concursuri de gătit în aer liber – amatori (bogracs etc) (15,00-19,00), un spectacol cu Ansamblul Crişana (orele 16 – 18.30), dar şi cu festivitatea de premiere a Grill Fest (orele 19-19.30).

Festivalul se va încheia, apoi, cu un concert susţinut de trupele Acelsziv, N.O.R. şi Sarmalele Reci.