“Nu îmi dau demisia”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, miercuri seara, în prima ieşire publică după retragerea sprijinului politic de către partidele ce formează coaliţia guvernamentală, PSD şi ALDE, şi demisia în grup a miniştrilor celor două formaţiuni.

Grindeanu a spus, arătând spre panoul din spatele pupitrului unde îşi ţinea conferinţa de presă, că “Guvernul este al României”, şi nu al CEX PSD.

“Îmi voi da demisia atunci când preşedintele Iohannis, după consultări cu partidele, va numi un premier de la PSD”, a mai spus primul-ministru, repetând ceea ce a declarat cu câteva ore şi în faţa colegilor de partid.

Doresc ca PSD să dea viitorul prim-ministru. Nu mă agăţ de acest scaun. Vreau această garanţie. Liviu Dragnea nu a dat această garanţie. Şi sper ca această criză să se încheie cât mai rapid”, a precizat Grindeanu.

"I-am propus lui Liviu Dragnea să ne asumăm împreună acest eşec, să ne dăm împreună demisia", a mai zis premierul, precizând că a rămas fără răspuns. 

Premierul PSD a mai vorbit despre performanţele Guvernului său şi a amintit o declaraţie din 19 mai a şefului PSD, Liviu Dragnea, care se declara atunci “mulţumit” de toţi miniştrii Executivului. 

Grindeanu a spus că nu vede altă explicaţie pentru această schimbare radicală de optică, într-un interval atât de scurt, de timp decât “dorinţa unui om de a avea toată puterea”, cu trimitere clară la Dragnea.

De altfel, premierul a mai contrazis declaraţii de-ale şefului său de partid, dezvăluind de pildă că, în ciuda declaraţiilor oficiale potrivit cărora nu i s-ar fi cerut demisia, i s-a oferit de fapt şefia mai multor insttituţii publice, ba chiar şi un post de ministru sau chiar de vice-premier în viitorul Guvern, cu condiţia să plece din funcţie.

Miercuri, la şedinţa CEx a PSD a fost prezentată o evaluare a Cabinetului Grindeanu, făcută de Darius Vâlcov, conform căreia Guvernul are numeroase nerealizări. În ceea ce priveşte măsurile din programul de guvernare, Grindeanu a a afirmat că, în acest stadiu, doar 9 nu sunt îndeplinite, 54 fiind îndeplinite, iar 34 în curs de realizare.

Întrebat de jurnalişti dacă ar mai accepta o dată funcţia de premier, Grindeanu a spus că da, însă cu o condiţie: "Toată echipa guvernamentală a fost nominalizată şi făcută de domnul Liviu Dragnea. N-aş mai accepta aşa ceva".

Cât despre ce se va întâmpla joi cu Guvernul României, Grindeanu a spus că aşteaptă documente oficiale din partea miniştrilor, care până acum doar au declarat că au demisionat. "Discutăm mâine", a spus premierul, precizând că joi miniştrii ar trebui să se prezinte la Guvern, căci demisiile lor oricum nu sunt valabile decât după ce premierul ia act de ele şi le trimite preşedintelui.