După lupte seculare, PDL-istul Mihai Groza, fostul viceprimar al Oradiei şi pentru scurt timp primar interimar, a fost convins, se pare, de colegii de partid, pe ultima sută de metri, să se lanseze din nou în luptă împotriva lui Ilie Bolojan, în ciuda eşecului răsunător de acum patru ani.

Presaţi de "centru", PDL-iştii bihoreni au amânat la nesfârşit lansarea candidatului, dar urmează să-l prezinte săptămâna aceasta.

Cum în cărţi se mai aflau doar Lucian Silaghi, şef al Direcţiei pentru Cultură, şi Călin Mocan, şeful de la Garda de Mediu, primul nu destul de vizibil, al doilea deja compromis, Groza are măcar atuul că e şi cunoscut orădenilor, şi cu trecutul "nepătat". Cum prea puţini mai sunt în partid...