Gigantul internațional Amer Sports, care produce clăparii Salomon și rachetele de tenis Wilson, a anunțat deschiderea fabricii de legături pentru schi alpin de la Oradea.
Unitatea de producție, care se află în Parcul Industrial II de pe strada Ogorului, a costat 6 milioane de euro și marchează revenirea la producția în regim propriu a investitorului finlandez.
„Amer Sports a consolidat divizia sa de sporturi de iarnă prin deschiderea unei noi fabrici de legături pentru schi alpin în Oradea, România. Această investiție strategică marchează revenirea producției de legături alpine în regim intern, după două decenii de externalizare. Inițiativa sporește competitivitatea și poziția de lider global a brandurilor noastre — Salomon, Atomic și Armada — în domeniul sporturilor de iarnă, asigurând totodată păstrarea unei expertize esențiale pentru viitor”, a anunțat compania printr-un comunicat pe site-ul propriu.
Fabrica a început producția în luna ianuarie și și-a crescut progresiv capacitatea în primul trimestru al anului 2025. Construită în mai puțin de un an, unitatea are o suprafață de 12 000 m², este dotată cu peste 300 de utilaje și are, în prezent, 250 de angajați calificați.
„Este un moment important pentru echipa noastră, pentru brandurile noastre și pentru operațiunile noastre. Subliniază angajamentul nostru de a ne consolida capacitățile de producție și de a construi o fundație solidă pentru viitor. Rămânem concentrați pe îmbunătățirea continuă și pe inovație, pentru a ne susține brandurile în livrarea celor mai bune echipamente pentru sporturile de iarnă, către clienții din întreaga lume”, a declarat Stefan Leberbauer, vicepreședinte senior al Diviziei de Sporturi de Iarnă din cadrul Amer Sports.
Compania a mai anunțat că fabrica este certificată TÜV, „ceea ce confirmă conformitatea deplină cu standardele ISO recunoscute la nivel internațional pentru calitate și siguranță”, iar, în perioada următoare, accentul investitorului se va pune pe stabilizarea și optimizarea suplimentară a proceselor de producție.
Amer Sports își extinde prezența în România prin preluarea unei fabrici partenere la Deva. Savrom, care desfășoară operațiunile de turnare prin injecție pentru componentele legăturilor de schi alpin, va deveni integral deținută și operată de Amer Sports în anul 2025.
„După mai bine de 20 de ani de parteneriat de încredere, Amer Sports și Savrom au ajuns, la 30 aprilie 2025, la un acord pentru achiziția terenului, clădirii, utilajelor și a forței de muncă cu experiență dedicate proceselor de turnare prin injecție. Tranziția a început deja, iar activitățile de stabilizare sunt planificate pentru finalul acestui an”, se arată în comunicatul companiei.
Amer Sports este un grup internațional, lider în domeniul echipamentelor sportive, cu sediul la Helsinki, Finlanda. Compania deține un portofoliu puternic de branduri recunoscute la nivel global, printre care Salomon, Atomic, Arc'teryx, Armada, Wilson, Suunto și Peak Performance.