Grupul PPE este cel mai puternic apărător din Parlamentul European al intereselor fermierilor europeni. Acesta este cel care a asigurat un buget substanţial pentru agricultură în timpul ultimei reforme a Politicii Agricole Comune.

Propunerile noastre pentru abordarea actualelor provocări cu care se confruntă agricultorii:

1. Extrem de importantă pentru agricultura UE este asigurarea condiţiilor echitabile de concurenţă pe piaţa internă, în special pentru exploataţiile agricole familiale, care reprezintă coloana vertebrală a comunităţilor noastre rurale. Grupul PPE este preocupat de asigurarea unui echilibru între interesele agricultorilor şi a celor din sectorul comerţului cu amănuntul.

- Trebuie analizat de urgenţă gradul de concentrare al distribuitorilor şi practicile comerciale folosite pe teritoriul UE pentru a propune noi măsuri legislative în UE, care să combată practicile comerciale neloiale din lanţul de aprovizionare cu produse alimentare. Normele antitrust şi cele în materie de concurenţă nu trebuie să permită existenţa unor poziţii dominante pe pieţele naţionale sau regionale.

- Trebuie abolite şi interzise toate sistemele care solicită taxe pentru includerea pe lista distribuitorilor/furnizorilor.

- Se impune urmărirea îndeaproape a punerii în aplicare în mod corespunzător a Directivei privind întârzierea în efectuarea plăţilor şi, dacă este necesar, revizuită. În acest context trebuie stabilit un termen de plată de cel mult 30 de zile, care să nu poată suferi modificări pe baza contractelor individuale; acesta ar trebui să fie obligatoriu şi garantat prin lege la nivelul UE în zonele de schimb din sectorul alimentar. Fiecare stat membru poate stabili termene de plată mai scurte.

- Toate mărcile proprii ale distribuitorilor privaţi disponibile în Europa trebuie etichetate în mod clar, pentru a se vedea cine sunt producătorii. Numele mărcii producătorului sau al companiei trebuie să apară pe ambalaj cel puţin la fel de vizibil ca marca proprie a distribuitorului. Grupul PPE consideră că această problemă trebuie să reprezinte o prioritate pentru "Iniţiativa privind lanţul de aprovizionare".

- Grupul PPE este preocupat de crearea unor condiţii atractive de piaţă pentru tinerii fermieri în spaţiul rural.

2. Trebuie introdusă o formă de ajutor specific pentru unităţile de prelucrare şi pentru producţia şi promovarea de produse de înaltă calitate în regiunile defavorizate, precum regiunile montane şi ultraperiferice.

3. Grupul PEE salută eforturile depuse de Comisarul European Phil Hogan pentru deschiderea de noi pieţe. Barierele netarifare trebuie eliminate fiind necesară introducerea rapidă a garanţiilor de export/ instrumentelor de creditare suplimentare pe teritoriul întregii UE, în cooperare cu BEI, lucru care completează sistemele folosite de către statele membre.

Material publicat cu sprijinul Grupului PPE. Daniel Buda, membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, al Comisiei de Dezvoltare Regională şi al Comisiei de Afaceri Juridice din Parlamentul European.