Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au făcut o plângere penală pentru transfer ilegal de deşeuri, după ce au găsit, în curtea unei firme din comuna Sâniob, 189 de tone de gunoaie din materiale textile, plastic şi cauciuc.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Garda de Mediu Bihor, din cele 189.727 kg de deşeuri depistate în sediul firmei cu pricina, 23.400 kg erau deşeuri textile şi diferenţa, 166.327 kg, erau din plastic şi cauciuc.

"Deşeurile provenite din Italia au fost transportate cu un număr de 10 TIR-uri în perioada 4 februarie – 27 martie 2021 către punctul de lucru al societăţii din Sâniob. În timpul controlului, administratorul societăţii a declarat că a introdus în ţară aceste deşeuri cu scopul de a le valorifica, fără a deţine niciun fel de instalaţie sau alte dotări pentru valorificarea acestor categorii de deşeuri", se arată în comunicatul Gărzii.

Gunoaie Saniob

Sursele BIHOREANULUI susţin că firma cu pricina, patronată de un italian, produce ambalaje din hârtie şi cartoane, dar nu are nici un utilaj pentru reciclarea deşeurilor, motiv pentru care scuza afaceristului nu a stat în picioare.

Comisarii de mediu au sesizat procurorii, care trebuie să stabilească acum dacă s-a comis sau nu o infracţiune, dar şi cine sunt vinovaţii. "Totodată s-a dispus sistarea introducerii în ţară de deşeuri din afara teritoriului României fără respectarea prevederilor legislaţiei specifice privind transferul intracomunitar de deşeuri", a mai transmis Garda de Mediu Bihor. În controlul din Sâniob, comisarii de mediu au fost însoţiţi de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, al IPJ Bihor. 

Nu este pentru prima oară când comisarii de mediu descoperă gunoaie aduse clandestin din Italia în România. În urmă cu un an, pe amplasamentele unor foste grajduri din Ineu şi Vadu Crişului, Garda de Mediu Bihor a depistat peste 700 de tone de deşeuri, importate de două firme, cu scopul pretins de a le recicla, dar fără ca acest ţel să mai fie atins.

Detalii despre cum ajung gunoaiele italienilor în Bihor şi cine sunt afaceriştii care le aduc puteţi citi în ediţia tipărită a BIHOREANULUI din această săptămână şi într-un articol care va fi publicat vineri pe site-ul eBihoreanul.ro.