Un container golit astăzi mâine nu doar că e plin la loc, dar mai şi strânge în jurul său mormane de gunoaie.

E o situaţie întâlnită frecvent în Oradea de lucrătorii de la salubritate, care n-au de ales decât să se întrerupă din munca zilnică şi să cureţe gunoaiele abandonate. Mai grav este că, pentru a depista toate aceste mormane, muncitorii ar trebui să ia la pas tot oraşul.

Gunoiul altora

"În toate zonele municipiului apar tot mai multe depozite clandestine. Mobilă, deşeuri vegetale sau pur şi simplu deşeuri menajere sunt abandonate peste tot. Se fac mormane de gunoaie în jurul recipientelor de precolectare, dar nu numai", arată directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban.

Directorul dă şi un exemplu: containerele de la intersecţia străzilor Lăpuşului şi Erofte Grigore. "Aici, dacă astăzi le golim, a doua zi la amiază deja au plin de gunoaie în jur. Nu au cum fi lăsate numai de locatari aceste gunoaie, căci recipientele ajung persoanelor pe care le deservesc. Alţii vin şi le abandonează acolo", spune Ban.

Apel la orădeni

O problemă sunt şi deşeurile vegetale, care apar pe străzi indiferent de sezon. În zona străzii Sf. Apostol Andrei, de pildă, aproape zi de zi "răsar" crengi pe trotuare. "Nici nu-mi explic de unde se taie acum atâtea crengi verzi şi de ce. Noi pur şi simplu le găsim pe trotuar, la colţ de bloc, pe scuaruri", zice Ionel Ban.

Ca să cureţe oraşul de aceste depozite clandestine, RER Ecologic Service n-are de ales decât să suplimenteze maşinile care transportă deşeuri. Acest lucru, pe lângă că presupune costuri mai mari, înseamnă însă şi timp pierdut de muncitori. "Noi găsim aceste depozite întâmplător. Însă nimeni niciodată nu vede cine abandonează gunoaiele", se plânge directorul, care şi-ar dori ca orădenii să aibă un simţ civic mai dezvoltat şi să anunţe când văd că cineva lasă gunoaie pe domeniul public. Doar aşa vinovaţii vor putea fi sancţionaţi, iar străzile Oradiei vor fi mai curate...