Guvernul a adoptat, marți seară, într-o ședință extraordinară, două ordonanțe de urgență cu miză majoră: una privind relansarea economică și modificări ample de fiscalitate, cealaltă vizând reforma administrației publice, cu reduceri de personal, descentralizare și reguli mai dure pentru autorități și contribuabili. Executivul a fost convocat după ce partidele din coaliție au tranșat ultimele divergențe politice.
Ordonanța privind reforma administrației și ordonanța privind măsurile de relansare economică au fost explicate ulterior, într-o conferință de presă susținută de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cel al Dezvoltării, Cseke Attila, și premierul Ilie Bolojan.
„Economia trebuie pusă pe baze mai sănătoase”
Între altele, premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța pachetului economic, arătând că acesta completează cadrul fiscal și bugetar actual:
„Ea (ordonanța privind relansarea economică - n.r.) vine să pună economia țării noastre pe baze mai sănătoase și să creeze mecanisme de stimulare a creșterii economice, din vara acestui an și în continuare în anii următori”, a declarat șeful Executivului. Potrivit acestuia, schemele de sprijin prevăzute în ordonanță vor fi adoptate etapizat în lunile următoare, pentru a deveni „ancore de creștere” în domeniile vizate.
Despre reforma administrației, Bolojan a spus că aceasta urmărește eficientizarea atât la nivel local, cât și central, prin audituri de personal și reducerea cheltuielilor nejustificate, dar și accelerarea descentralizării. Un punct-cheie îl reprezintă transferul unor active slab gestionate de stat către autoritățile locale, precum bazele sportive, și mutarea deciziei privind funcționarea jocurilor de noroc la nivel local.
De la consum la investiții: miza pachetului economic
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat ordonanța de relansare economică drept o schimbare de paradigmă: „Marcăm o tranziție strategică de la o creștere bazată pe consum la o creștere bazată pe investiții productive, pe inovație și pe producție autohtonă”.
Nazare a precizat că pachetul nu vizează doar anul 2026, ci economia României până în 2032, cu un volum total estimat al schemelor de aproximativ 5 miliarde de euro. Impactul bugetar pentru 2026 este estimat la 2-2,2 miliarde de lei, iar criteriile de acordare a ajutoarelor de stat vor fi elaborate în termen de 90 de zile și supuse dezbaterii publice.
OUG prevede, între altele, măsuri de sprijin a economiei prin stimularea investițiilor, inclusiv acordarea de ajutoare de stat, apar modificări în domeniul impozitului pe profit, noutăți în domeniul TVA, dar și al bonificațiilor fiscale. Detalii, în articolul „Ce prevede Ordonanța de Urgență privind măsurile de relansare economică”
Printre noutăți se află introducerea, pentru prima dată, a creditului fiscal pentru cercetare-dezvoltare și posibilitatea sprijinirii investițiilor mari, de peste un miliard de lei, instrument care, potrivit ministrului, a lipsit până acum și a dus la pierderea unor proiecte strategice.
Tăieri de posturi și descentralizare accelerată
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că reforma administrației are trei piloni principali: descentralizarea, reducerea cheltuielilor și modernizarea funcției publice. Procedurile de transfer de competențe și de bunuri către autoritățile locale sunt simplificate, inclusiv pentru imobile neînscrise în cartea funciară, iar plata pentru bunurile preluate din proprietatea statului poate fi eșalonată pe până la 10 ani, cu un avans de 25%.
Pe partea de personal, ordonanța prevede reducerea cu 30% a numărului maxim de posturi din aparatul primăriilor și consiliilor județene, cu o „frână” de 20% aplicată posturilor ocupate, precum și reduceri de 25% în instituțiile prefectului. La nivel central, cheltuielile de personal scad cu 10%, cu excepții pentru educație, sănătate, cultură și structurile de apărare și ordine publică. Sporul de doctorat este plafonat la 500 de lei brut lunar, iar cabinetele demnitarilor pierd din consilieri.
„Potrivit estimărilor, aplicarea acestor măsuri vor conduce la reducerea numărului de posturi cu aproximativ 45.600 și la diminuarea cheltuielilor de personal, în anul 2026 cu peste 1,6 miliarde de lei, iar în anul 2027 cu peste 3 miliarde de lei”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
OUG stipulează și modificări privind drepturile persoanelor cu dizabilități și venitul minim de incluziune, dar și consolidarea rolului autorităților locale în ceea ce privește autorizarea jocurilor de noroc.
Amenzi, permise și plăți online
Ordonanța prevede și că neplata amenzilor de circulație poate duce la suspendarea automată a permisului de conducere, proporțional cu suma datorată, măsura urmând să intre în vigoare peste șase luni. Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor și autovehiculelor este condiționat de achitarea datoriilor fiscale.
În plus, toate UAT-urile sunt obligate să implementeze plățile online prin Sistemul Național Electronic de Plată, sub sancțiunea sistării unor alocări bugetare. Detalii, în articolul „Ce prevede Ordonanța de Urgență privind reforma în administrație”
În paralel, Guvernul a aprobat și exceptarea Complexul Energetic Oltenia S.A. de la aplicarea unor măsuri fiscal-bugetare restrictive în 2026, pe fondul pierderilor generate de costurile certificatelor de CO₂, pentru a evita blocaje operaționale și conflicte de muncă.
Executivul mizează că acest pachet dublu - austeritate administrativă și stimularea investițiilor – va produce, în următorii ani, o administrație „mai suplă” și o economie mai puțin dependentă de consum.
Mai jos, declarațiile complete făcute la finalul ședinței de guvern de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cel al Dezvoltării, Cseke Attila, și premierul Ilie Bolojan:
Mai jos comunicatul integral emis de Guvern: