Premierul Victor Ponta a anunţat luni, în şedinţa comandamentului de iarnă de la Palatul Victoria, că a fost instituită stare de alertă începând cu ora 12 în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, scrie jurnalul.ro.

"Am primit propunerea şi în baza ordonanţei 21/2004, de a declara stare de alertă, am aprobat această solicitare în judeţele Brăilă, Buzău şi Vrancea. Acest lucru este necesar din punct de vedere legal pentru a avea o coordonare la nivel naţional, comandă unică în ceea ce priveşte operaţiunile de spirijn a autorităţilor locale. Situaţia întocmită de prefecturi este deja transmisă la Ministerul Administraţiei şi, începând cu ora 12, semnez hotărârea, o publicăm în Monitorul Oficial şi pentru cele trei judeţe suntem în stare de alertă până la momentul în care se va considera că se poate revoca această stare", a declarat Ponta.

Starea de alertă presupune că limitarea circulaţiei şi închiderea unor drumuri. În plus, pot fi contractate toate utilajele necesare, fără licitaţie, pentru a ajuta la redeschiderea drumurilor. Pe de altă parte, dacă va fi nevoie, oamenii pot fi evacuaţi forţat din anumite zone cu risc sporit.

Cele trei judeţe care au intrat luni sub stare de alertă au fost duminică sub cod roşu de viscol şi căderi de zăpadă. Luni pentru aceste zone a fost emisă o alertă de cod portocaliu.

În şedinţa comandamentului de urgenţă, premierul a prezentat şi alte aspecte ale operaţiunilor de intervenţie. "Nu avem pierderi de vieţi omeneşti din cauza neintervenţiei instituţiilor statului", a declarat, luni, premierul Victor Ponta. Şeful Guvernului a adăugat că nu există grupuri importante de persoane şi trenuri blocate pe câmp.

"Ambulanţele şi SMURD-ul au funcţionat la parametri maximi", a adăugat premierul. Potrivit acestuia, pentru deszăpezire şi intervenţii în caz de urgenţă sunt aproape 10.000 de oameni "în teren" şi încă 10.000 de oameni sunt pregătiţi să intervină.

În ceea ce priveşte autostrăzile, Victor Ponta a spus că, după A1, astăzi va fi deschisă şi A2. În cazul în care ninsorile revin miercuri, cele două autostrăzi vor fi închise din nou, a adăugat premierul.

Codul portocaliu de viscol a fost prelungit luni, până la ora 23.00, în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi, iar judeţele Bacău, Vaslui şi Iaşi au fost atenţionate cu cod galben.