Guvernul a decis să introducă din luna aprilie a acestui an coplata, ceea ce înseamnă că pacienţii vor plăti o sumă modică, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă. Introducerea taxei a fost aprobată prin hotărâre de Guvern, conform unor surse oficiale citate de Mediafax.

Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital. Conform proiectului prezentat public în luna ianuarie de Ministerul Sănătăţii, pacienţii vor plăti la externarea din spital între 5 şi 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, medicii de familie vor primi 70% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 30% pentru servicii, iar ambulatoriu de specialitate va primi cu 50% mai mult.

Serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ. Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacientilor pentru care criteriul de internare este urgenţa.

Categoriile de asiguraţi scutite de coplată fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi, după caz, declaraţie pe proprie răspundere că îndeplinesc şi condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri.

Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate.