Guvernul României a reacționat, marți, la demersul PSD de a obține în instanță suspendarea a 12 hotărâri adoptate de cabinetul interimar condus de Ilie Bolojan, acuzând social-democrații că „șicanează” Executivul și periclitează interesele țării, în „războiul său iresponsabil”. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, dă, însă, vina pe premierul Ilie Bolojan.

Potrivit Guvernului, trei dintre hotărârile contestate corespund unor jaloane din PNRR, iar dacă acestea nu vor intra în vigoare până pe 31 august, România riscă penalități de un miliard de euro în cazul Strategiei naționale pentru conservarea biodiversității și de zeci de milioane de euro pentru celelalte două.

„Politicianist și cu periclitarea intereselor României, PSD șicanează Guvernul, pe care l-a doborât fără a avea nicio soluție alternativă, cu încercări de blocare a mai multor hotărâri de guvern de mare importanță financiară și socială”, se arată într-un comunicat transmis marți de Executiv.

Guvernul susține că acuzația potrivit căreia și-ar fi depășit atribuțiile de cabinet interimar este contrazisă de faptul că toate cele 12 hotărâri au primit avizul de specialitate al Ministerului Justiției și afirmă că acestea au fost adoptate cu respectarea procedurilor legale și constituționale.

Printre actele normative contestate se numără trei hotărâri legate de jaloane din PNRR. Una modifică organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar o alta stabilește procedura de acordare a sprijinului pentru locuire și tranziție destinat adulților cu dizabilități care părăsesc centrele rezidențiale.

Cea de-a treia aprobă Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026–2030, documentul care a provocat cele mai dure acuzații între cele două tabere.

„Dacă aceste hotărâri de Guvern nu vor intra în vigoare până la data de 31 august, România va suporta penalități de 1 miliard de euro în cazul Hotărârii de Guvern privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității și zeci de milioane pentru celelalte două”, susține Executivul.

Măsuri pentru persoanele vulnerabile

Guvernul acuză PSD că, prin cererea de suspendare, riscă să blocheze și sprijinul acordat unor categorii vulnerabile.

„În  războiul său iresponsabil cu Guvernul, PSD este dispus să sacrifice și interesele unor categorii sociale care au nevoie de sprijin”, arată comunicatul.

Una dintre hotărâri stabilește procedura prin care persoanele adulte cu handicap grav, accentuat sau mediu care părăsesc centrele rezidențiale publice pot primi bani pentru locuire și pentru tranziția către o viață independentă. Potrivit Executivului, 5.411 persoane s-ar afla în această situație.

O altă hotărâre introduce procedurile prin care tinerii cu vârste între 19 și 26 de ani care nu au un loc de muncă, persoanele vulnerabile și angajatorii pot beneficia de măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă.

Guvernul subliniază că actul normativ pune în aplicare o ordonanță de urgență inițiată chiar de ministrul PSD al Muncii, Florin Manole.

Printre cele 12 acte contestate se numără și normele referitoare la sancțiunile contravenționale neachitate și suspendarea dreptului de a conduce, despre care Executivul spune că urmăresc inclusiv garantarea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Grindeanu îl indică pe Bolojan

De cealaltă parte, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a vorbit marți despre cele 12 plângeri prealabile depuse de PSD împotriva celor 12 hotărâri și sesizarea Curtea de Apel București pentru suspendarea executării celor 11 acte publicate deja în Monitorul Oficial.

Strategia privind biodiversitatea ar urma să fie contestată în instanță imediat după publicare.

Pe scurt, Grindeanu susține că Guvernul demis și-ar fi depășit limitele constituționale și legale, adoptând politici noi după expirarea termenului de 45 de zile în care miniștrii pot asigura interimatul.

Liderul PSD i-a cerut lui Ilie Bolojan să retragă hotărârea privind biodiversitatea și să trimită strategia în Parlament, promițând că aceasta va fi dezbătută în regim de urgență.

„Fac încă un apel la premierul demis Bolojan să retragă acest HG și să îl trimită de urgență la Parlament. Dacă nu va face acest lucru, premierul Bolojan va fi unicul vinovat dacă România va pierde un miliard de euro din PNRR. Îl asigur pe premierul demis că Parlamentul va dezbate cu celeritate acest proiect”, a declarat Grindeanu.

Acesta a afirmat că strategia trebuie analizată astfel încât să nu provoace blocaje în dezvoltarea infrastructurii de transport, în producția de energie hidro sau în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

„Domnule Bolojan, Ilie, nu mai încălca legea. Trimite proiectul la Parlament și îl vom dezbate cu celeritate. Dacă nu vei face acest lucru și vom pierde banii, ești unicul responsabil”, a mai spus liderul PSD.

Războiul juridic, anunțat luni

După cum BIHOREANUL a arătat, PSD a anunțat luni declanșarea unor acțiuni juridice împotriva Guvernului Bolojan, acuzând Executivul că, deși a fost demis, continuă să adopte acte cu impact pe termen lung.

Social-democrații au anunțat atunci că vor cere Curții de Apel București suspendarea hotărârilor și că vor sesiza Parchetul General pentru ca procurorii să analizeze eventualele consecințe penale ale adoptării și punerii lor în executare.

PNL a respins acuzațiile și a susținut că Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a exercitat atribuțiile cu respectarea Constituției și a legislației, acuzând PSD că încearcă să transforme interesele României într-un instrument de confruntare politică și blocaj.

Vezi în comunicatul de mai jos care sunt cele 12 hotărâri atacate de PSD!