În şedinţa de luni, Guvernul a decis alocarea de noi fonduri pentru achiziţia locuinţelor cu garanţii de stat, în programul Prima Casă, după ce băncile au anunţat că au epuizat plafonul.
"În ceea ce priveşte plafonul pentru Prima Casă, până la şedinţa de guvern de astăzi (n.r. luni) a fost, în cadrul programului Prima Casă, alocat un plafon de 500 de milioane de lei pentru garantarea împrumuturilor pe care să le achiziţioneze numai cei din cadrul ANL. Prin acest act normativ s-a ridicat această excepţie pentru că nu s-a putut folosi toată garanţia de 500 de milioane şi atunci toţi cei din Prima Casă au acces la plafonul care era dedicat înainte numai pentru ANL", a explicat vicepremierul Liviu Dragnea, după şedinţa de Guvern.
Noua formă a programului Prima Casă, cu credite acordate exclusiv în lei, a avut un succes neaşteptat şi pentru autorităţi întrucât de la începutul anului au fost acordate 17.000 de credite, iar fondurile alocate au fost deja epuizate.
Pe modelul Prima Casă, a fost aprobat programul Prima Maşină prin care persoanele de până în 35 de ani pot cumpăra maşini în valoare de maxim 12.500 euro.
Finanţarea celor două programe va fi cuprinsă în rectificarea bugetară ce urmează să fie adoptată săptămâna viitoare.