Trei instituții de spectacole din județul Bihor vor beneficia de fonduri de la bugetul de stat, în urma unei hotărâri adoptate vineri de Guvern la propunerea Ministerului Dezvoltării.
Suma totală alocată pentru județ este de 10.858.016 de lei, bani proveniți din cota de 2% din impozitul pe venit încasat până la 31 mai 2025.
„Prin această măsură, venim în sprijinul teatrelor, operelor, filarmonicilor și teatrelor de păpuși care nu beneficiază de finanțare de la stat și care sunt în subordinea autorităților publice locale”, a transmis, printr-un comunicat, ministrul Cseke Attila.
Potrivit anexei atașate Hotărârii de Guvern, cea mai mare alocare din Bihor îi revine Teatrului Maghiar „Szigligeti”, care primește 4.145.333,12 lei.
Acesta este urmat de Teatrul „Regina Maria”, cu 3.651.576,69 lei, și de Filarmonica de Stat Oradea, care va beneficia de 3.061.107,08 lei.
Conform comunicatului trimis de Ministerul Dezvoltării, „fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la termenul legal, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole”. În cazul Bihorului, solicitarea a fost făcută de Consiliul Județean.
Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, aceste instituții, deși importante pentru viața culturală locală, nu beneficiază de finanțare directă de la bugetul de stat, fiind în subordinea autorităților publice locale.
Într-o informare trimisă vineri de Guvern se arată că sprijinul este alocat „unităților administrativ-teritoriale care nu au capacitatea de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționalității și a investițiilor pentru dezvoltarea infrastructurii culturale”.
Hotărârea adoptată vineri prevede distribuirea sumei totale de 231.458.960,88 lei către 66 de instituții din 31 de județe.
Cele mai mari sume la nivel național au fost direcționate către Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj (peste 17,2 milioane lei), Opera Brașov (7,8 milioane lei) și Filarmonica Pitești (7 milioane lei).
Alocările pentru instituțiile din Bihor:
-
Teatrul Szigligeti – 4.145.333 lei
-
Teatrul Regina Maria – 3.651.576 lei
-
Filarmonica de Stat Oradea – 3.061.107 lei