Senatorii şi deputaţii s-au întrunit, luni, în şedinţa comună în care premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea în numele Guvernului pentru două proiecte de lege prin care salariile bugetarilor sunt reduse cu 25 la sută iar pensiile cu 15 la sută.

Premierul Emil Boc a cerut, luni, parlamentarilor să acorde Guvernului votul de încredere pentru aplicarea măsurilor de austeritate, apelând la citate din fostul preşedinte american Abraham Lincoln şi susţinând că, fără reducerea cheltuielilor, România va intra în incapacitate de plată: "Cred cu tărie în oameni, dacă le spunem adevărul, ei ne pot ajuta, cheia este să le prezentăm realitatea".

"Suntem în faţa unor decizii extrem de grele şi impopulare, dar care trebuie asumate pentru a asigura prezentul şi viitorul ţării. Nu mai avem un BCR de vândut pentru a finanţa deficitul", a spus Boc.

"Trebuie să spunem adevărul. Adevărul este că ne aflăm în cea mai gravă criză economică din ultimii ani. Adevărul este că consumăm mai mult decât producem. Adevărul este că astăzi România în condiţiile în care consumă mai mult decât produce trebuie să se împrumute cu miliarde de euro. Vom ajunge în situaţia în care să nu putem plăti salarii şi pensii".

"Azi dacă nu am lua niciun fel de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, deficitul ar ajunge la 9,1 din PIB adică ar trebui să împrumutăm 11 miliarde de euro" a spus Emil Boc, în faţa parlamentarilor. "Vom ajunge în situaţia de a nu mai putea plăti pensiile şi salariile în această ţară dacă nu primim tranşa de la FMI".

"Nu mai suntem în anul 2008, când am finanţat deficitul din banii prin care am vândut BCR-ul. Plătim acum iresponsabilitatea acelor vremuri", a continuat premierul, arătând că situaţia este generală în lume. "Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Europa. Spania a ieşit pe piaţa externă şi nu a reuşit să ia un euro pentru acoperirea deficitului. Grecia a încercat luni în şir să ia bani de pe piaţa europeană. Finanţatorii externi nu mai finanţează deficite".

"Dacă nu suntem credibili în plan extern, băncile-mamă nu vor mai da bani filialelor din România", a mai spus premierul, atenţionând că "atâta vreme cât consumăm mai mult decât producem şi avem nevoie să ne împrumutăm pentru a acoperi cheltuielile, riscăm să ajungem în incapacitate de plată şi să nu mai putem plăti deloc salariile şi pensiile".

"Cetăţenii români se întreabă, pe bună dreptate, de ce estimările de la sfârşitul anului trecut erau mai optimiste. De ce suntem nevoiţi să luăm acum măsuri aspre de austeritate. Primul răspuns: suntem în mijlocul unei crize economice, unei recesiuni economice fără precedent. Nimeni nu a putut prevedea acest nou vârf al crizei. Uitaţi-vă în jurul nostru: ţările UE strâng cureaua şi se grăbesc să îşi reducă deficitele", a explicat Boc, înainte de a anunţa angajarea răspunderii de către Guvern.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut un ultim apel la premierul Emil Boc să nu facă pasul angajării, anunţând că PSD va depune moţiune de cenzură. În paralel, mai mulţi parlamentari PSD agitau steaguri de culoare albă, pe care erau inscripţionate lozinci precum "Ziua angajării sărăciei", "Boc, România îţi cere demisia". Pe alte steguleţe figurau caricaturi ale miniştrilor PDL Elena Udrea, Adriean Videanu şi ale prim-ministrului Emil Boc.