Președintele României a desemnat un candidat pentru funcția de prim-ministru, candidat care are la dispoziție 10 zile pentru a veni în fața Parlamentului cu o echipă guvernamentală și un program de guvernare pentru a obține votul de învestitură.
În ipoteza în care acest lucru se întâmplă, guvernul actual interimar își încetează mandatul în momentul depunerii jurământului de către membrii noului Guvern. În cazul în care premierul desemnat nu reușește să obțină votul de învestitură, Președintele va trebui să desemneze un nou candidat la funcția de prim-ministru, iar actualul guvern demisionar va rămâne încă în funcție.
Problema care există în ambele variante este ceea ce poate guvernul interimar în această perioadă. Așa cum spuneam acum câteva săptămâni (în articolul intitulat „Un „pumn în față” la adresa statului de drept”), guvernul demisionar nu poate adopta ordonanțe de urgență. În plus, un asemenea guvern nu poate iniția politici publice și nici nu poate înainta proiecte de lege Parlamentului. Potrivit Constituției, guvernul demis „îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până depunerea jurământului de către membrii noului guvern”.
Din păcate, guvernul actual nu înțelege și nici nu vrea să înțeleagă că este guvern demisionar și nu poate să facă altceva decât să gestioneze treburile curente ale țării. După ce a adoptat nelegal și la limita legii penale o ordonanță de urgență, săptămânile trecute a lansat în dezbatere publică proiectul legii salarizării unitare, provocând reacții în întreaga societate și chiar forme de protest care deja afectează viața cetățenilor.
Este absolut penibil să vezi că se dezbate o lege inițiată de cineva care nu are drept de inițiativă legislativă și care a avut la dispoziție peste 5 ani pentru a o redacta ca proiect și a o pune în dezbatere. Pentru ca totul să fie de-a dreptul caragialesc, sindicatele și diverse corpuri profesionale se revoltă împotriva unui guvern care constituțional „nu mai este”.
Într-un asemenea climat, în care cetățeanul nu mai știe dacă să plângă sau să râdă, redevine actuală epigrama scrisă de Păstorel Teodoreanu în etapa de instaurare a regimului comunist: „Din Banat până la Iași / Se resimte lipsa sării / Fiindcă cei mai mulți ocnași / Au ajuns la cârma țării”.