Potrivit hotărârii adoptate duminică de Guvern, proprietarii imobilelor care acceptă să efectueze lucrări de reabilitare a faţadei vor putea contracta credite acoperite în totalitate de garanţia statului şi la dobânzi subvenţionate, cu un termen de rambursare de 5 ani.

Ei vor beneficia şi de scutire de la plata cotei de impozit pentru lucrări de construcţii şi, dacă există o decizie în acest sens a autorităţii locale, de la plata impozitului pe clădire pe o perioadă de 5 ani consecutivi.

Guvernul - pro, prefectul - contra

Proprietarii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie mai mic decât câştigul mediu net lunar pe economie nu vor fi obligaţi să returneze banii cheltuieţi de primărie pentru reabilitarea faţadei, de aceeaşi prevedere urmând să beneficieze şi proprietarii de clădiri istorice.

Proprietarii vor fi înştiinţaţi de primărie asupra obligaţiei de refacere a faţadei imobilului şi trebuie să răspundă în maximum o lună dacă acceptă să efectueze această lucrare.

În urma deciziei Executivului, primarii sunt obligaţi să inventarieze clădirile şi să elaboreze un plan de acţiune, prioritare fiind imobilelele din zonele istorice şi centrale.

De precizat că, potrivit ministrului Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, obligaţia efectuării acestor lucrări nu vizează blocurile de locuinţe, reabilitate prin programul de reabilitare termică, ci clădirile vechi. Udrea a adăugat că speră ca noile reguli să poată fi aplicate începând cu acest an.

Conform proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului, citat de presa centrală, proprietarii imobilelor degradate vor fi obligaţi să finanţeze lucrări exterioare, precum reparaţii, tencuieli şi zugrăveli, şi vor fi scutiţi temporar de impozit pe clădire dacă execută lucrarea în regie proprie. În caz contrar, ei riscă amenzi de până la 10.000 lei sau chiar închisoarea.

Proiectul a fost refăcut ulterior, stabilindu-se şi că proprietarii de locuinţe vor putea beneficia de credite cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată pentru finanţarea lucrărilor de refacere a faţadelor.

Modelul Bolojan

Prin această hotărâre, Guvernul dă, practic dreptate primarului Ilie Bolojan, în războiul dus de Prefectura Bihor împotriva Primăriei pe tema hotărârilor de Consiliu Local privind obligativitatea reabilitării faţadelor.

De altfel, proiectul are ca punct de pornire tocmai hotărârile Consiliului Local Oradea 705 şi 1.027 din 2009, respectiv 36 şi 367 din 2010 care instituie contribuţia persoanelor fizice şi juridice la reabilitarea faţadelor din centru şi condiţiile în care Primăria poate credita orădenii pentru aceste lucrări, adică exact actele atacate în instanţă de către reprezentantul Guvernului în teritoriu ca fiind nelegale şi suspendate de drept.

Pe de altă parte, procesul Primăriei orădene cu Prefectura continuă. După o rundă câştigată de reprezentantul Guvernului, o nouă sentinţă e aşteptată chiar în cursul acestei săptămâni.