Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți, 20 octombrie, votul de încredere al Parlamentului, după mai bine de cinci luni de criză politică. Noul Cabinet, format din miniștri propuși de PSD și independenți, a fost învestit cu 280 de voturi pentru și 58 împotrivă, depășind cu 47 de voturi majoritatea necesară.

Potrivit rezultatului oficial anunțat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, dintre cei 464 de parlamentari, la ședință au fost prezenți 355. Au fost exprimate 338 de voturi, dintre care 280 pentru acordarea încrederii și 58 împotrivă. Nu au existat voturi anulate.

Pentru învestirea Guvernului erau necesare minimum 233 de voturi.

Imediat după anunțarea rezultatului, Luca Niculescu a mulțumit Parlamentului pentru încrederea acordată, precum și PSD, PNL, UDMR, reprezentanților minorităților naționale și celorlalți parlamentari care au votat pentru învestirea Cabinetului său, inclusiv celor care au exprimat rezerve și au anunțat că vor rămâne în opoziție.

„Este un moment important pentru România. Ieșim din aproape șase luni de criză. Ne punem imediat pe treabă. Chiar din această seară vom organiza prima ședință de guvern. Prioritățile sunt cunoscute. România nu mai poate aștepta”, a declarat, scurt, Niculescu.

Noul premier a promis și că va menține un dialog permanent cu Parlamentul, unde atât el, cât și miniștrii săi vor reveni frecvent pentru discuții cu aleșii.

Sfârșitul crizei politice

După cum se știe, Guvernul Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură inițiată de PSD și AUR pe 5 mai. De atunci, trei încercări de instalare a unui nou Executiv au eșuat, iar Cabinetul Bolojan a rămas în funcție, cu atribuții limitate.

Luca Niculescu a reușit să obțină sprijinul parlamentar necesar după ce PNL și UDMR au acceptat să voteze noul Guvern, fără să participe la guvernare.

Liberalii au condiționat susținerea de continuarea măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de respectarea angajamentelor financiare asumate de România.

Vot după dezbateri tensionate

Așa cum BIHOREANUL a arătat, învestirea a fost precedată de dezbateri dure în Parlament, în care liderul PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că liberalii vor vota Cabinetul Niculescu, dar a lansat noi critici la adresa PSD. 

„PNL dă astăzi un vot de necesitate, pentru încheierea acestei crize”, a declarat Bolojan, insistând că partidul său nu va intra în noul Executiv. O parte consistentă a discursului a vizat miniștrii PSD propuși în cabinetul Niculescu, pe care Bolojan i-a acuzat că au blocat reforme și în perioada în care au făcut parte din guvernul său.

Noul Guvern și-a asumat, prin programul depus la Parlament, reducerea deficitului bugetar, indexarea pensiilor din 2027, reorganizarea administrației și continuarea investițiilor în infrastructură.

După votul de încredere, urmează numirea Guvernului de către președintele Nicușor Dan și depunerea jurământului de către premier și miniștri. Noul Executiv își va putea exercita atribuțiile după depunerea jurământului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!