Legea Educaţiei va fi iar modificată. O Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului va permite doctorilor să renunţe la titlul de doctor.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru hotnews.ro că ordonanţa aduce şase modificări legii. Cea privind retragerea titlului de doctor vine la mai puţin de două săptămâni după ce premierul Victor Ponta a anunţat pe Facebook că renunţă la titlul său de doctor.

În lipsa ordonanţei, spune Cîmpeanu, nimeni nu poate renunţa pur şi simplu la titlul ştiinţific. Ordonanţa va permite însă şi renunţarea la diploma de Bacalaureat, cu condiţia ca acea persoană să facă din nou liceul ca să obţină diploma.