În sfârşit! Guvernul a elaborat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care prevede măsuri menite să ducă la debirocratizarea instituţiilor, printre care reducerea situaţiilor în care se cer copii legalizate după documente, obligaţia să se primească copii şi în format electronic, plata online a amenzilor şi taxelor de timbru, anunţă agenţia de ştiri Mediafax.

Proiectul, cunoscut sub denumirea de "Comisia de tăiat hârtii", aduce o reformă fără precedent în sistemul public şi se află în faza de avizare şi de consultare.

Potrivit acestuia, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale care solicită copia în format fizic pe hârtie după actul de identitate ca şi condiţie pentru furnizarea unui serviciu public vor elimina această cerinţă acolo unde există tehnologia pentru a scana sau pentru a primi şi procesa o copie în format electronic.

De asemenea – scrie Mediafax - instituţiile publice vor fi obligate să reducă situaţiile în care se solicită depunerea copiilor legalizate după documente, înlocuindu-le cu declaraţii pe propria răspundere sau cu certificări cu originalul de către funcţionar. "Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale au obligaţia să îşi dezvolte până cel târziu la finalul anului 2018 capacitatea tehnică, astfel încât comunicarea de date, informaţii sau documente între acestea să se facă în format electronic", arată proiectul de OUG.

Proiectul se referă şi la modalităţile de plată a serviciilor furnizate de instituţii, arătând că, până la acelaşi termen limită, finalul anului 2018, acestea trebuie să se asigure că pot oferi metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, amenzilor contravenţionale şi a taxelor şi impozitelor, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul sistemului electronic naţional de plată, fie prin intermediul altor sisteme de plată.

Mai mult, arată sursa citată, după intrarea în vigoare a OUG, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale vor fi obligate să folosească cu precădere mijloacele electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice, acolo unde beneficiarul are şi este de acord să îşi furnizeze o adresă de poştă electronică. De altfel, pentru punerea în aplicare a acestui proiect, instituţiile trebuie complet reformate.

Instituţiile şi autorităţile trebuie să îşi dezvolte capacitatea de furnizare a serviciilor publice electronice, inclusiv pentru persoanele de dizabilităţi, şi să îşi elaboreze un plan de dezvoltare al acestor servicii, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a OUG.

Între altele, Guvernul introduce facilităţi şi în privinţa taxelor extrajudiciare de timbru. Astfel, prin OUG sunt scutite de taxe extrajudiciare de timbru eliberarea cazierului judiciar şi examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului de conducere, o serie de taxe de timbru de valoare mică fiind eliminate.

Amenzile care se cuvin bugetului de stat vor putea fi achitate prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului virtual de plăţi.

De asemenea, Executivul modifică şi legea privind cazierul judiciar astfel încât autorităţile şi instituţiile publice, altele decât cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, să obţină certificatul de cazier judiciar în mod direct de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), scutind cetăţeanul de obţinerea acestuia, caz în care taxa de eliberare şi taxa extrajudiciară de timbru vor fi eliminate.

Lucrurile se vor simplifica şi în privinţa cererii-tip de obţinere a şomajului şi cazierului. Un alt capitol avut în vedere de Guvern se referă la simplificarea obţinerii paşaportului, taxa specifică urmând a fi plătită şi online sau prin convenţii cu instituţii de credit. Simplificate vor fi şi procedurile de obţinere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, a stimulentului de inserţie şi a alocaţiei de stat.

''Comisia de tăiat hârtii'' a primit în jur de 3000 de propuneri din partea cetăţenilor şi a companiilor în 15 zile, mai arată Mediafax.