Guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac pare să aibă șanse tot mai mici să treacă de votul Parlamentului. După ce PNL și USR au anunțat că nu vor susține noul Executiv, nici UDMR nu ar fi dispusă să voteze Cabinetul Tomac, potrivit unor surse politice citate de presa centrală.
Oficial, formațiunea condusă de Kelemen Hunor urmează să anunțe o decizie după ce premierul desemnat va trimite în Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare. Neoficial, însă, liderii UDMR ar fi ajuns la concluzia că proiectul nu are șanse reale să adune o majoritate, scrie adevarul.ro.
UDMR ar fi așteptat mai întâi poziția USR, partid care a decis vineri, în urma unui vot intern, să nu susțină învestirea Guvernului Tomac. În aceste condiții, potrivit surselor citate, Uniunea nu ar mai vedea utilă intrarea într-o formulă de sprijin pentru un Executiv fără susținere politică suficientă.
USR și-a justificat refuzul prin faptul că un guvern tehnocrat, fără o majoritate clară în spate, ar fi nefuncțional. Liderul partidului, Dominic Fritz, a transmis că o asemenea formulă nu ar rezolva criza politică, ci ar risca să o adâncească.
Și PNL a decis, joi, să nu voteze Cabinetul propus de Eugen Tomac. Președintele liberalilor, Ilie Bolojan, a susținut că un guvern fără sprijin politic și parlamentar solid ar fi mai slab chiar decât unul minoritar și ar rămâne singur în momentul în care ar trebui să adopte măsuri dificile, inclusiv pe fondul problemelor bugetare ale României.
În acest moment, singurul partid care a rămas, cel puțin declarativ, în zona de sprijin pentru premierul desemnat este PSD. Potrivit presei centrale, însă, social-democrații nu ar vrea să fie singurii care votează Guvernul Tomac, iar în lipsa unui sprijin mai larg ar putea să nu se implice decisiv la votul de învestitură.
În paralel, partidele își fac deja scenarii pentru situația în care Cabinetul Tomac va pica în Parlament. Una dintre variantele vehiculate este formarea unui guvern politic minoritar, susținut de PNL, USR și UDMR, dacă președintele Nicușor Dan va chema partidele la o nouă rundă de consultări.
Eugen Tomac a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan pentru a încerca formarea unui guvern tehnocrat, după blocajul politic provocat de prăbușirea fostei coaliții. Pentru a ajunge la Palatul Victoria, Cabinetul său are nevoie de votul majorității parlamentarilor, însă, după refuzurile anunțate de PNL și USR și poziția tot mai rezervată a UDMR, șansele de reușită par minime.