"Micul Fum", hackerul care a spart conturile de mail şi de Facebook ale vedetelor Pro TV a fost prins în localitatea Păuliş din judeţul Arad. Este vorba despre Marcel Lehel Lazăr, de 40 de ani.

În perioada octombrie 2010 - iulie 2011, hackerul "a accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail şi conturile aferente platformei de socializare Facebook, aparţinând unui număr de 7 părţi vătămate, angajaţi ai unui trust media şi alte persoane publice", conform procurorilor.

La jumătatea lunii iulie, "Micul Fum" s-a folosit de informaţiile obţinute fraudulos, publicând pe un profil de Facebook mailuri de-ale vedetelor, dar şi poze, unele semi-nud.

În spatele poreclei "Micul Fum" se ascundea de fapt Marcel Lehel Lazăr, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Păuliş, judeţul Arad, unde locuieşte într-o casă modestă, alături de familia sa. El este acuzat acum de săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, modificare fără drept şi restricţionarea accesului la date informatice, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic şi violarea secretului corespondenţei. Procurorii i-au confiscat calculatoarele şi mijloacele electronice folosite la aceste atacuri informatice.

Vizate de hacker au fost Corina Caragea, Roxana Ciuhulescu, Laura Cosoi, Dragoş Moştenescu, dar şi Adrian Cristea şi Bianca Drăguşanu. Pro TV a anunţat, la acea vreme, că a depus o plângere la Poliţie şi că va acţiona în instanţă pe oricine va folosi datele private ale vedetelor postului.

Contactat de Adevărul, "Micul Fum" a spus că a spart conturile acestor "vedete de carton" pentru Mădălina Manole, care a fost o vedetă autentică.

Potrivit Libertatea, hackerul le-a spus oamenilor legii că ştia că va fi prins. "Am vrut să fiu şi eu vedetă", a spus Lazăr. Bărbatul, care a lucrat ca taximetrist, este momentan şomer, dar vecinii au numai vorbe bune despre el. "E om serios, are nevastă şi o fetiţă de 6 ani, dar nu poţi să ştii ce a fost în mintea lui. A venit cineva de la Bucureşti şi l-a luat. Aşa am aflat şi noi ce-a făcut", a povestit un vecin.