Din 17 martie, de când a fost suspendată prin ordonanţă militară activitatea hotelurilor, restaurantelor, cafenelelor şi localurilor publice în general, pentru cele mai multe dintre firmele bihorene viitorul a devenit sumbru.

Şi totuşi, multe s-au reorientat, folosindu-se de singura oportunitate care putea să le salveze: livrările la domiciliu. Acum, printre companiile care au acceptat provocarea se numără inclusiv o plăcintărie din Oradea, ba chiar şi un local de gaming!

"Este o explozie"

De pe urma restricţiilor impuse de Guvern, cel mai mult au avut de câştigat afacerile care aveau deja o experienţă şi o cotă de piaţă, adică marile firme de livrări la domiciliu de la nivel naţional.

"La noi nu este o creştere, este o explozie. Am ajuns la 6.000 de clienţi la nivel naţional în fiecare zi, ceea ce este o creştere de trei ori faţă de media de acum două săptămâni. Dar, ca să ajungem la toţi clienţii care ne solicită, trebuie să mai creştem de minimum cinci ori! Angajăm zilnic. Am angajat deja peste 230 de livratori noi", spune Ivan Laketa, directorul de marketing al Bringo, un serviciu prin care un curier face cumpărăturile în locul persoanei care plăteşte. De altfel, pentru a face faţă numărului mare de comenzi, de săptămâna trecută, în capitală, Bringo şi-a unit forţele cu BlackCab (o altă firmă de curierat), pentru a face livrări împreună.

Situaţia este similară şi la Glovo, prezent de mai puţin timp în Oradea. "În Bucureşti de exemplu, unde aceste servicii sunt mai folosite, comenzile din ultimele două săptămâni, în principal cele de supermarket, au înregistrat o creştere de peste 50%. Pentru Oradea încă nu avem evaluări, deoarece suntem prezenţi în plan local de doar o lună şi nu avem date comparative", spune Victor Răcariu, manager naţional al Glovo.

Creştere după scădere

Oportunitatea "delivery" nu este, însă, benefică pentru toţi. "Eu am ales să închid restaurantul Ancora, să fac acolo renovări şi să fac livrări doar la pizzeria Melody (n.r. - ambele din Salonta), pentru că aici am nevoie de mai puţini oameni care să prepare mâncarea", spune Ramon Boit, administratorul celor două localuri.

De aceeaşi părere este şi managerul local al Eastride Bicycle Delivery, Joó Árpád. "A crescut numărul livrărilor, însă abia după ce iniţial am avut o scădere de 20%, pentru că oamenii şi-au făcut provizii cu alimentele de bază. Ceea ce am observat este că tot mai multe restaurante şi cafenele mici au apelat la serviciul nostru. Pentru ele este mult mai avantajos să facă asta. Nu au costuri uriaşe de chirii, au puţini angajaţi şi pot face faţă", spune Árpád.

Salvarea celor mici

Două astfel de întreprinderi sunt "Ono-Despachetărie", singurul magazin din Oradea cu un concept "zero waste" (cu pierderi zero), şi restaurantul "Piaţa 9", care funcţionează şi în sistem de magazin alimentar (brutărie şi măcelărie). "Noi am ales să plătim o echipă Eastride care să se dedice numai nouă, să aibă grijă de produsele noastre. În prezent avem 40-50 de comenzi zilnic şi cred că ne vom axa mai mult pe livrarea produselor alimentare", explică Daniel Galea, proprietarul restaurantului.

Orădenii pot comanda la domiciliu şi produse de la cafeneaua Snoozz şi de la Avoca, un local cu concept "fast-healthy food" (care produce mâncare sănătoasă rapid), livrate la domiciliu prin Food Panda. Dar proprietarii vor să se extindă. "Chiar dacă livrările sunt în scădere, ne gândim să începem să livrăm şi noi, pentru a onora comenzi şi în zone neacoperite de cei de la Food Panda", spune Carmen Ursu (foto), proprietara Snoozz şi Avoca.

Livrare contactless

Izolarea la domiciliu i-a făcut, totuşi, pe orădeni să fie mai precauţi şi să nu mai comande atât de des. "Unii sunt speriaţi de epidemie şi se întreabă cum avem noi grijă de mâncare sau cum este gătită", constată Gabriela Pap, curier la Food Panda. În urmă cu câteva zile, compania sa a adăugat o opţiune nouă pentru cei care vor să comande mâncare, dar sunt în autoizolare sau pur şi simplu vor mai multă siguranţă: "Livrarea fără contact".

"Pentru activarea opţiunii, clienţii platformei trebuie să aleagă plata cu cardul în aplicaţie sau pe website şi să adauge în secţiunea Detalii livrare / Detalii către livrator instrucţiunile privind modul în care doresc să li se livreze mâncarea de către curier. În momentul în care plasează comanda, utilizatorii pot solicita ca aceasta să fie lăsată la uşa apartamentului, pentru a putea fi evitat orice contact", spune Alexandru Ion, directorul de marketing la Food Panda.

Aceeaşi opţiune este disponibilă şi în aplicaţia lansată recent de cei de la Due Fratelli. "Imediat după anunţarea măsurilor Guvernului am observat o scădere a livrărilor la domiciliu, pe fondul aprovizionării de la supermarket cu alimente de bază. Dar în zilele care au urmat au crescut comenzile realizate prin platformele noastre online, clienţii preferând să plătească online, pentru a evita contactul cu banii fizici", spune Mihai Torjoc, administratorul firmei Due Fratelli.

Furnizăm... distracţie

De noul trend, care a pornit din nevoie, nu au ezitat să se folosească şi firme care până acum nici nu s-ar fi gândit că pot recurge la o astfel de variantă. Una dintre ele este prima sală de gaming din Oradea, Explore Gaming Pub, care a anunţat săptămâna trecută pe Facebook că, în ciuda faptului că localul este închis, pasionaţii de jocuri pot închiria aparatura... la ei acasă!

"Am creat două concepte noi, PS Delivery şi PC Delivery. Explore îţi aduce PlayStation-ul sau computerul de ultimă generaţie chiar în faţa uşii tale! Perioada de închiriere este de 3, 4 sau 7 zile, cu posibilitatea de prelungire", au scris reprezentanţii localului.

În "clubul livratorilor" a mai apărut şi Plăcintescu, o plăcintărie care trimite pofticioşilor "sechestraţi" acasă şi gogoşi, şi clătite, livrate de propriii angajaţi. Aşadar, pentru cei care au imaginaţie şi s-au folosit de oportunitatea de a livra mărfuri şi bunătăţuri la domiciliu, pandemia de coronavirus nici nu-i chiar aşa de rea. Dar, totuşi, acesta nu e un motiv să dureze o veşnicie...


REGULI NOI
Mai multă grijă

Noile reguli impuse de Guvern i-au determinat pe cei care fac livrări la domiciliu să fie şi mai atenţi în ceea ce priveşte igiena. "Am echipat toate cele 14 sedii din ţară cu peste 20.000 de măşti, mănuşi şi dezinfectante, am dezactivat semnătura de livrare, impulsionăm plata cu cardul, excludem zonele cu risc ridicat din aria de livrare sau de preluare a comenzilor", explică Victor Răcariu de la Glovo.

Şi localurile pun mai mare accent pe siguranţa pachetelor în care trimit mâncarea. "Am observat că toate pachetele pe care le iau acum au gurile sigilate, iar paharele cu băuturi nu mai au găuri sau sunt acoperite", remarcă Gabriela Pap, de la Food Panda, care spune şi că ghiozdanul său de livrare este dezinfectat la fiecare final de tură.

"Când personalul nostru intră în tură, se schimbă total de haine şi are grijă să dezinfecteze masa de la intrare, casa de marcat şi POS-ul de unde se preiau comenzile după fiecare contact", precizează Carmen Ursu, de la Snoozz şi Avoca.


DE AJUTOR
Livrări gratuite pentru neputincioşi

Săptămâna trecută, Kaufland şi serviciul de curierat Glovo, în parteneriat cu Fundaţia Regală Margareta a României, au înfiinţat o linie telefonică dedicată persoanelor cu dizabilităţi şi celor cu vârste de peste 65 ani.

Aceştia pot apela la numărul 0720-009595, de luni până sâmbătă între orele 8.30 şi 21.30 şi duminică între 08.30 şi 20, şi vor putea comanda 250 de produse alimentare de bază, hrană pentru animale, articole de igienă şi de curăţenie disponibile în magazinele Kaufland, inclusiv în Oradea. Livrarea este gratuită (la maximum 6 km de un magazin Kaufland), iar plata produselor se va face ramburs în numerar.