Orădeanca Ivana Farc va cânta vineri live în emisiunea Vocea României. Membră a echipei lui Tudor Chirilă, tânăra de 17 ani are nevoie şi de voturile telespectatorilor pentru a trece de etapa live a show-ului de la Pro TV. 

"Cu fiecare etapă am simţit că am acumulat mai multă experienţă. Pentru mine, competiţia Vocea României e foarte importantă, mă ajută să mă formez ca artist", a declarat Ivana pentru BIHOREANUL. Astfel, tânăra, elevă la Liceul de Artă din Oradea, le cere orădenilor să o susţină cu voturi vineri, ca acest concurs să fie pentru ea rampa de lansare într-o carieră artistică. Emisiunea va începe vineri de la ora 20.30.

Ivana Farc nu este singura orădeancă din concurs, pe 28 noiembrie urmând să cânte live şi Brigitta Balogh. "Orădeanca prin adopţie" Ana Maria Georgescu a fost şi ea în competiţie, dar a fost eliminată în etapa duelurilor.