Cu ocazia congresului PNL liberalii bihoreni au ţinut în Capitală un chef ad-hoc, la hotel Ibis de lângă Gara de Nord. Era vineri seară şi s-au întâlnit în holul hotelului cu Nicu Covaci, care era cazat acolo.

Bihorenii noştri au cântat până dimineaţă alături de liderul trupei Phoenix, fără să-şi menajeze corzile vocale şi gândindu-se că, oricum, la Congres nu prea vor apuca să deschidă gura...