Serviciul de Ambulanță Județean și Asociația Pentru Viață reiau din această lună cursurile de acordare a măsurilor de prim ajutor, în cadrul cărora cei interesați vor putea învăța cum să acționeze în situații medicale grave ce pot să apară în viața de zi cu zi, așa încât să contribuie la salvarea persoanelor până la intervenția echipajelor de urgență.
„Cu siguranță fiecare dintre noi am avut cel puțin puțin o ocazie până acum, când cunoașterea unor noțiuni elementare de prim ajutor a fost sau ar fi fost utilă în diverse situații. De altfel, cunoașterea noțiunilor de acordare a primului ajutor ar trebui să constituie un fundament de cunoștințe obligatorii din punct de vedere civic, pentru a putea acționa până la sosirea unităților medicale de urgență”, a transmis SAJ Bihor, printr-un comunicat dat publicității miercuri și adresat persoanelor care ar putea fi interesate să urmeze cursurile de prim ajutor.
Acestea vor fi reluate din luna curentă, în cadrul programului „Hai și învață să salvezi o viață!”, menționează SAJ Bihor, arătând că la cursuri se va acorda o atenție specială situațiilor medicale grave, unde câteva secunde sunt cruciale pentru salvarea vieților, în mod special asupra cazurilor de stop cardio-respirator.
„De-a lungul anilor ne-am confruntat cu foarte multe situații în care un ajutor primit de la o persoană cu minimă pregătire de prim ajutor a fost de mare folos în cadrul manevrelor medicale efectuate de către colegii noștri, sosiți ulterior la fața locului. Fie că vorbim de eliberarea căilor aeriene, așezarea pacientului în poziția laterală de siguranță sau aplicarea corectă a diferitelor mijloace de imobilizare în cazul unor traumatisme, toate sunt elemente care contează dacă sunt aplicate corect, până la sosirea echipajelor”, a transmis managerul Ambulanței Bihor, dr. Liciniu Venter.
Acesta subliniază că participanții la curs vor putea analiza și accidentul rutier produs în 11 februarie pe bulevardul Cantemir din Oradea, unde o ambulanță a fost lovită de un autoturism și s-a răsturnat, iar trecătorii, crezând că fac un lucru bun, au repus autospeciala pe roți fără a ține cont că unei asistente rănite aflate în interior nu trebuia să-i fie schimbată poziția, pentru a nu-i fi fracturată coloana, ci trebuia extrasă de personal calificat.
Cursurile gratuite de prim ajutor „Hai și învață să salvezi o viață!” vor avea loc în fiecare ultimă zi de vineri din lună, iar primele trei cursuri vor avea loc în datele de 28 martie, 25 aprilie si 30 mai.
Condiția de participare este ca doritorii să aibă minimum 16 ani, iar numărul maxim de cursanți într-o grupă va fi de 30 de persoane. Înscrierea la cursuri se poate face pe site-ul SAJ Bihor, accesând acest link.