După victoria din derby-ul primei etape a turului II din Seria D a campionatului Diviziei A la handbal masculin, formaţia CSM Oradea s-a pregătit în această săptămână pentru jocul de la Baia Mare, acolo unde, în runda secundă a stagiunii va întâlni echipa CS Minaur II din localitate. În fapt, este vorba despre satelitul echipei de ligă naţională Minaur Baia Mare.

În acest sens, elevii antrenorului George Tăutu au făcut deja deplasarea în Maramureş, pentru jocul care va avea loc vineri, cu începere de la ora 15.30 şi se va desfăşura la Sala Sporturilor Lascăr Pană.

Aflaţi pe locul al II-lea, cu 24 de puncte, handbaliştii bihoreni sunt favoriţi în acest joc, cel puţin după calculul matematic, care spune că echipa gazdă se află în afara podiumului, pe poziţia a IV-a, cu 13 puncte.

"Roş-albaştrii" se prezintă la acest joc cu un moral bun, după ce au câştigat la limită, pe teren propriu, în primul meci oficial din 2019, în schimb, maramureşenii au pierdut acasă prima partidă din noul an, cu HCM Sighişoara, scor 18-28.

Jocul de vineri reprezintă şi cel de-al treilea duel direct dintre cele două combatante în acest sezon. Primele două au fost adjudecate de elevii lui George Tăutu, care s-au impus mai întâi cu 30-28 la Baia Mare, iar apoi, în primul retur, au câştigat cu 26-24 la Oradea.