Presat să ia măsuri pentru redresarea handbalului orădean, după şirul de şase meciuri pierdute consecutiv, preşedintele CSM, Florin Birta, ezită să sancţioneze jucătorii sau antrenorul.

Soluţia de compromis aleasă e aceea ca directorul sportiv al clubului, Nicuşor Vaşadi, să-l "dubleze" pe antrenorul Sebi Tudor pe bancă la meciurile care urmează. O măsură de dragul măsurii, care nu va schimba cu nimic situaţia.

Fără un lot de jucători care să corespundă Ligii Naţionale, nici Aihan Omer n-ar putea salva CSM Oradea de la retrogradare. De altfel o ştie şi Birta, care chiar i-a făcut o ofertă renumitului tehnician.

Omer a cerut însă un salariu de 3.000 de euro şi 10.000 de euro primă de instalare. Asta, în afară de lista cu jucătorii pe care şi-i dorea transferaţi şi care nu erau chiar ieftini.