Handbalistele de la HC Vlady Oradea au fost învinse sâmbătă în deplasare, în derby-ul etapei a VII-a a campionatului Diviziei A, Seria B, pe terenul liderului, Mureşul Târgu Mureş.

Echipa orădeană, pregătită de antrenorul Vasile Kovacs, a început bine partida, fiind prima care a marcat şi a condus apoi cu 6-4, după care au apărut unele decizii dubioase ale arbitrilor, care au acordat foarte uşor eliminări şi lovituri de la 7 metri împotriva orădencelor. Echipa gazdă a întors rezultatul, a trecut în avantaj, iar la pauză conducea deja cu 19-14.

În repriza a doua, jucătoarele echipei oaspete au încercat să revină, ajungând la două goluri faţă de adversar, iar pe fondul presiunii create de public, au apărut greşelile, timp în care jucătoarele gazdă au înscris pe contraatac.

Scorul final a fost 34-31 pentru echipa mureşeană, dar trebuie precizat că portăriţa Delia Roman a avut o contribuţie importantă în a-şi salva echipa de la o înfrângere mai severă.

Cu această victorie, Mureşul Tg. Mureş rămâne neînvinsă şi se menţine în fruntea clasamentului, în timp ce orădencele se află la primul insucces suferit pe teren în actuala ediţie.

Principala marcatoare pentru HC Vlady a fost în jocul de la Tg. Mureş Biţiş-Garipova, cu 9 goluri, urmată de Moţei, cu 8, şi de Klimek, cu 7 goluri marcate.

În etapa viitoare, handbalistele orădence vor evolua pe teren propriu în compania formaţiei CSU Reşiţa. Partida este programată pentru sfârşitul acestei săptămâni.