Eşec previzibil pentru handbaliştii de la CSM Oradea, care au fost învinşi marţi la Odorhei cu scorul de 35-24 (15-13). Înfrângerea nu surprinde prin proporţia scorului cât mai ales prin evoluţia lui pe parcursul celor 60 de minute de joc.

La pauză liderul clasamentului, CH Odorhei, conducea cu doar două puncte, scor 15-13, pentru ca în minutul 50 diferenţa să fie de doar un gol. Ce s-a întâmplat apoi este de domeniul incredibilului pentru un meci de handbal. În ultimele 10 minute, jucătorii echipei gazdă au marcat zece goluri consecutiv, obţinând victoria la 11 goluri.

Diferenţa dovedeşte o pregătire fizică precară a echipei orădene care de la un meci la altul se îndepărtează tot mai mult de îndeplinirea obiectivului: evitarea retrogradării.

"Avem o echipă tânără, cu o medie de vârstă de 20 de ani. După meciul pe care CSM Oradea îl va disputa în 9 octombrie în Arena Antonio Alexe în compania HC Minaur Baia Mare, vom face o anliză care, probabil, se va lăsa cu sancţiuni şi chiar cu renunţarea la o parte dintre jucători", a afirmat preşedintele CSM Oradea, Florin Birta, miercuri într-o conferinţă de presă.